Tare straniu mai functioneaza memoria noastra. Uneori vrei sa-ti amintesti ceva si cauti si rascolesti prin toate colturile si nimic, alteori iti apar in minte memorii de intamplari de demult, care au stat zeci de ani ascunse undeva printr-un colt de creier si nitam-nisam, hop, si ies la suprafata.
Ma uitam eu la televizor la un reportaj despre rodeo si imi apare in fata o imagine de care nici nu mai stiu cati ani nu mi-am amintit, o intamplare din fericita mea copilarie.
Chiar in spatele casei noastre se afla teritoriul si cladirile vechii gradinite de copii din sat. Tot materialul, lucratorii si copiii deja de catva timp se mutasera in instalatiile noi si pana cand cei de la Carmuirea sovhozului nu decideau ce sa faca cu vechea gradinita, noi copiii, o utilizam ca teritoriu de joaca si explorari iar gospodarii si gospodinele de prin mahala o foloseau drept toloaca pentru animale si pasari. Tatal meu avea obiceiul sa priponeasca acolo porcul ca sa pasca iarba proaspata. Avea un lant destul de lung si o curea special facuta ca sa nu iasa de pe gatul porcului si statea fericitul animal in fiecare zi cateva ore la aer liber si printre iarba gustoasa.
Dar cred ca si animalele sarmanele au zile rele fara de noroc, si uite ca a venit o asa zi si pentru Naful nostru.
Eu neavand ce sa fac acasa hai sa ma duc la gradinita veche , poate gasesc pe cineva acolo sa ne jucam. Era o zi de vara cam calduroasa si, pesemne, toti stateau pe la casele lor la umbra, numai eu nu aveam astampar. Vad sarmanul porc pascand pasnic si-mi amintesc de un film cu cowboy si zic in mintea mea: Si cu ce, ma rog, ii mai rau Naful nostru decat caii si boii de la televizor, si eu tot nu-s chiar de pierdut, daca tot imi zice tata “baiatul tatei” da sa fac si eu ceva curajos de barbati.
Ma duc incet, incet spre porc. El nici nu a dat din urechi, ma cunostea de mic si cum nu avusesem probleme unu cu altul sta pe loc fara suspicii. Da eu il iau cu binisorul, ma dau tot mai langa dansul, il apuc de cureaua de langa gat si unde-mi fac un vant pe spatele lui – HOPA.
Of si ce-o urmat dupa HOPA aia, Doamne, fereste animalele de copii nazbatiosi…
Eu, cand a inceput porcul sa arunce cu copitele din spate si sa alerge in cerc in jurul priponului, mi-am dat seama ca am dat-o in bara cu ideea, dar deja procesul era pornit si alte idei marete despre cum sa opresc procesul nu-mi veneau. Eu strigam: Stai mai, porcule, stai prostule ca gata ma dau jos, in timp ce incercam din toate puterile sa ma mentin pe pozitii.
Da el ce auzea ceva, intelegea ceva?
NIMIC
Nu stiu cine tipa mai tare eu ori porcul , ori poate ambii la fel, dar la duetul asta a nostru a alergat un baiat din mahala. Imi amintesc ceafa porcului, fata baiatului cu ochii cat cepele si gura cascata si pe urma gata… negru si liniste.
Dechid ochii si vad fata incruntata a tatalui meu care ma ducea in brate spre casa si zic:
-Iarta-ma tata( cu speranta sa evit o bataita care uneori era folosita ca metoda de educatie).
-Of, sa stii. ca intr-o zi am sa te priponesc ca si pe porcul cela, fata hai, poate macar asa o sa te astamperi odata.
Gandidu-ma la asa perspectiva, deschid iar ochii si-i zic:
-Nu tata, nu trebuie, mai bine bate-ma.