Gimnasta

S-a mai incheiat un an de gimnastica pentru printesa mea. S-au incheiat, deasemenea, 2 luni de serate de gimnastica.

La sfarsitul fiecarui an scolar, fiecare asociatie si scoala de gimnastica organizeaza serate pentru a arata ce au invatat copiii timp de 8 luni de zile. Aceasta e perioada cea mai interesanta pentru cei care timp de atatea luni au muncit de 2-3 ori pe saptamana si au invatat lucruri noi si interesante,este timpul de scos costumele speciale, frumoase si sclipitoare din dulap, ori de a coase altele si mai frumoase, de machiaj, de convietuire cu alti gimnasti de pe la alte scoli.

Copila mea merge la gimnastica  al treilea an deja, in primul an, cand am vazut la repetitiile generale cum una o lua la dreapta si alta la stanga, una striga, alta radea, iar alta povestea unde-a fost cu  familia ultimul sfarsit de saptamana,cum profesorii mai ramaneau fara voce ca sa le puna pe toate pe la locurile lor,mi-am pus mainile in cap si  ma-m gandit ca o as se faca de ras cu asa scheme de gimnastica rau interpretate. Si sa vedeti miracol, Dom-le, in momentul cand ies in mijloc pe covor, cand au in fata o sala plina varf cu spectatori parca-s alti copii: postura de gimnaste, fete zambitoare, ochi si urechi la muzica si la colegele din jur.Eu am ramas ceva timp cu gura cascata si fara aer, mi s-a facut rusine de neincrederea mea. Drept ca, copilul meu cu trei ani in urma a inceput prima serata cu un mic ghinion, si cu bocet dupa reprezentare. Una din fetite s-a gresit si in mijloc de reprezentare in loc sa ia de jos panglica ei o inhata pe a fic-mea, caci era mai aproape. Eu, de nervi m-am ridicat  de pe scaun si imi era frica sa nu inceapa sa planga( domnisoara la noi are depozitul de lacrimi foarte mic),  dar gimnasta mea s-a dus cu zambet pe buze in celalalt capat al covorului, a luat panglica libera, a revenit la loc si a facut totul pana la urma.Am batut din palme, de-am facut mozoale de mandrie. In schimb dupa ce a iesit de acolo si m-a vazut, cand a inceput sa-mi povesteasca cu sughituri ca ea nu a fost de vina de gresala, ca cealalta i-a luat panglica ,… Am luat-o si eu cu binisorul, ca uite ce bine s-a purtat, chiar daca  a trebuit as mearga dupa alta panglica si ca toata lumea de pe scaune i-au admirat zambetul cu care a terminat reprezentarea. Ei, am linistit-o cu chiu cu vai.

Anul acesta a mers fara plansete,dar mai nu am facut eu infarct la fiecare reprezentare, caci la un moment dat 2 fete mai maricele o aruncau in sus iar altele o prindeau. Ea, habar n-are, poti s-o indoi,s-o sucesti si s-o arunci, ca-i place. Eu,insa, de fiecare data din momentul cand o aruncau pana cand o prindeau(2 secunde maxim) mai adaugam cateva fire albe la cele deja existente 🙂 .

Acum, mi-am linistit eu inima, si pot sa trag concluzia cu mandrie, ca s-a mai incheiat un sezon cu bine.

DSC02283

Colegele mai mari le machiaza pe cele mai mici.

Este un spirit de unire si cooperare intre fetele din grup, de ti-i mai mare dragul sa le privesti.

Ceremonia de inceput.IMGP3180

Aratam ce putem :).DSC02134

 

 

 

 

 

 

Schema de incheere cu participarea parintilor.Presupune antrenament impreuna cu parintii si copiii cam vreo 3 saptamani inainte, dar e o experienta de nedescris. O posibilitate de a fi impreuna cu copilul tau la o activitate care ii place.

DSC02309

Unde este dorinţă, este rezolvare

“Am încetat să mă preocup cu lipsa pantofilor,în momentul când am întâlnit o persoană  fără picioare”

Harold Abbott

Ai ajuns la un moment când viaţa şi-a pierdut culorile şi totul se vede in negru? Iţi pare că nu este ieşire din situaţia în care te afli? Ai impresia că tot Universul complotează  împotriva ta şi orice încerci să faci iese rău? Eşti într-o stare de milă de sine şi te-ai postat pe poziţia de jertfă?

Atunci gaseşte câteva minute şi intră pe  www.vdmfk.com , poate vei reuşi sa-ţi schimbi părerea despre actualele tale probleme.

Este site-ul artiştilor care pictează cu piciorul ori cu gura. Sunt persoane care s-au născut cu handicap, ori pe parcursul vieţii din cauza diferitor motive au rămas incapacitaţi. Cu toate acestea, au găsit curaj şi forţe pentru a continua, pentru a se bucura de viaţă.  Mulţi dentre ei au trebuit să înceapa totul de la început, să înveţe din nou să “mearga” prin viata într-o stare fizică nouă, mulţi aşa s-au născut, dar nu şi-au dedicat viaţa plânsului ci au depus toate forţele ca să înveţe cum să traiască aşa cum sunt.

De două ori pe an, înainte de Crăciun şi la început de primăvară primesc prin poştă un plic cu 9 felicitări, 2 semne de carte şi 3 cartonaşe pentru cadouri, toate  făcute după tablourile pictate de artişti cu piciorul ori cu gura. În plic vine ,deasemenea o foaie cu preţul colecţiei primite( dar se menţionează că este fără compromis, plata este voluntară), şi cu o tabela pentru o eventuală  comandă de diferite articole ale pictorilor. Chiar dacă nu am bani pentru a comanda mai mult, întotdeauna găsesc  cel puţin cei 10 euro, cost colecţie primită, pentru a transfera pe contul asociaţiei. Mulţi dentre cunoscuţii mei, au primit deja de la mine felicitări din aceste colecţii.

Pentru mine, adevărata valoare a acestor felicitări este optimismul şi încrederea în ziua de mâine care mi-o inspiră. Atunci când încep să nu desluşesc bine culorile vieţii, aceste felicitări imi ajută să-mi limpezesc vederea, să alung gândurile de milă de mine, de disperare.

Mi se face ruşine de  gândurile mele, dacă persoane cu aşa dificultăţi reuşesc  să vadă frumuseţea vieţii şi s-o  împartă cu noi prin lucrările lor, cu ce drept m-aş plânge eu pe viaţă.

Pictura de Trevor Wells, pictat cu gura.

trevor wells boca

Pictura de Claudette, pictat cu gura

B 305 Barcos na baia gr

Pictura de Piter Longstaff.pictat cu piciorul.

pintura-paisagens-com-os-pes piter longstaff

“Where there’s a will there’s a way”  proverb

Duminică cu gust de portocale

Nu pot să afirm că-s pierdută după gătit bucate. De mâncat ceva bunişor imi place, cu condiţia că nu-s eu bucătăreasa 🙂 . Cu toate acestea îmi plac bucătăriile mari şi luminoase şi am o colecţie de reţete începută încă din anii de liceu. Mă uit uneori pe raftul din bucătărie, dedicat reţetelor şi mă întreb, de ce oare timp de atâţia ani adun diferite articole, reviste şi cărţi dedicate preparării bucatelor, dacă  nu-s o bucătăreasă dedicată? Încă nu am găsit răspunsul la întrebare, cert este faptul că de câte ori găsesc o reţetă interesantă( de dorit cu fotografia alături) o pun pe raftul  din bucătărie cu promisiunea că într-o zi sigur o fac. Nu ştiu dacă am ajuns să fac măcar a treia parte din bucatele frumos ilustrate din colecţie şi de foarte multe ori chiar dacă le fac nu ies chiar ca pe fotografie dar , continui mai departe să fiu fascinata de reţete . Uneori, când am ceva timp le scot pe toate şi mă uit prin ele, simplul fapt că le răsfoiesc şi le citesc mă fac să mă simt bine. Alteori, încerc sa fac câte una( şi de cele mai multe ori nu mă ţin de ceea ce-i scris acolo, ori pentru că-mi lipseşte ceva, ori pentru că îmi pare mie că o să iasă mai bine dacă mai pun ceva şi de la mine).

Astăzi dis de duminică dimineaţa, cum odoraşii mei dormeau duşi şi dulce, m-am retras la bucătărie şi  în timp ce-mi luam cafeluţa , am scos la întâmplare câteva foi de pe raftul cu „minuni”. Mi-a atras atenţia reţeta de chec de portocale şi m-am aventurat .Ca să mă ţin de tradiţie nu am pus pudră de migdale,  în rest a mers totul ca la carte.

În timp ce se cocea checul, am descoperit că am în frigider câteva foi de foetaj  şi am făcut repede şi câţiva „croissants” cu brânză.

Aici mă laud un pic cu rezultatul muncii mele. Deja am avut ca mulţumire zâmbetele fericite şi exclamaţiile de mulţumire a copiilor.

Pofta mare şi vouă! 😉

DSC02360

DSC02359

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

DSC02361

Copiii trebuie sa zâmbească

„Ceea ce facem noi astăzi cu copiii, vor face ei mâine cu societatea”

Karl  Mannheim

Mesaj de la învăţător pentru părinţi din zilnicul fiicei:                      crianca_chora

„ Stimaţi părinţi, vă rog frumos, să verificaţi copiii

D-voastra minuţios,pentru că în clasa noastră s-au descoperit păduchi. Cu respect, învăţătorul.”

Eu întreb: – Cui i-au găsit?

–          Nu stiu, răspunde copila foarte uimită de întrebarea mea.

–          Şi cum, chiar nu ştii cine din clasa voastră are păduchi? Mai insist eu o dată.

–          Nu, mami,învăţătorul a scris la toţi şi a zis neapărat să arătăm la părinţi şi gata.

Corect! Foarte corect!

Pentru a nu trauma, ruşina şi îndepărta copiii cărora li s-au găsit „oaspeţii” s- a optat pentru această modalitatea.

*

Iar eu mă duc cu gândul la timpul când eram copil la şcoală. Nu ştiu cum o fi fiind acum la şcolile din Moldova, dar pentru mine procesul de control pentru pediculoză se asocia cu imagini din filmele despre lagărele de concentrare fasciste.

Sora medicală trecea pe rând prin toate clasele.  Cei care aveau nenorocul să aibă vizitanţi în păr erau scoşi în faţa clasei şi stăteau acolo ruşinaţi până se încheia controlul. După ce erau depistaţi toţi „păduchioşii” din toate clasele, erau scoşi în curtea şcolii, li se aplica un lichid puturos pe cap, şi erau trimişi acasă să faca baie. Nu am avut niciodată „norocul” să fiu printre cei supuşi tratamentului în văzul tuturor, cu toate acestea, încă câteva zile după cele văzute, aveam coşmaruri cu sora medicală care arăta la mine cu degetul şi striga „Păduchioaso, nu ţi-i ruşine?! Afara la spălat capul!”. Nici nu pot sa-mi închipui ce se petrecea în sufletul sărmanilor copii, supuşi unei înjosiri atât de mari.  Chiar şi acum când mă gândesc se ridică o revoltă în suflet ca un uragan. Dacă eu ca simplu spectator rămâneam atât de marcată de situaţie, ce era cu ei?

E adevărat, că erau unii copiii care mereu aveau păduchi, şi de la ei, în orice moment, se putea molipsi toată şcoala, dar cu ce-i vinovat sărmanul copil că părinţii nu aveau  grijă de igiena lui. Erau şi atunci zilnice, se putea scrie mesaj şi  trata întrebarea cu părinţii, să le dai peste nas lor dar nu bieţilor copii. Mulţi dintre ei acasă nu auzeau un cuvând de bine şi la şcoală nici atât. Copiii cresc, se maturizează, multe le uită multe le ţin minte, dar toate, chiar şi cele uitate, lasă o amprentă importantă în sufletele lor.

*

Mă uit în păr la fată, nu văd nimic, dar pentru orice eventualitate hotărăsc să aplic un tratament ( fiica mea are parul des,ondulat şi lung până la centură de aceea prefer sa fac tratament de prevenire). Mergem la farmacie. Îi spun doamnei de ce am nevoie. Ea se uită zâmbind la noi, o mângâie pe fetiţă pe cap şi zice : – Aşa-i cu copiii când sunt mai mici, se joacă împreună, pun hăinuţele în cuier una peste alta e normal sa aveţi şi „oaspeţi nedoriţi”.

Atitudinea ei fireasca mi-a amintit de alt caz asemănător  pe când eram Învăţătoare la clasa 1 la o şcoală din Chişinău.  După o vizită de inspecţie la clasa mea , sora medicală imi spune ca am vreo 3 copii cu pediculoză ( am prevenit-o sa-mi spună numai mie,  eu pe urma discut cu părinţii). După ce mi-am îndeplinit misiunea şi am transmis informaţia părinţilor, mergând spre casă mi-am dat seama că aflându-mă zi de zi în contact cu copiii aş fi putut şi eu să înnhaţ cadourile. Începe să mă mănânce capul , de fiecare dată când se vorbrşte pe aceasta temă mă mănâncă capul, e ceva psihologic.  Intru în prima farmacie găsită. Cer doamnei remediu pentru pediculoză.

Sub privirea dispreţuitoare şi acuzatoare a duduiei m-am simţit mizerabil,    mă privea de sus parcă aş fi fost eu un păduche. Mi-au trecut iar prin minte imaginile din lagărele de concentrare.  Îmi venea să mă apropii de ea şi sa-mi flutur părul lângă cocul ei din vârful capului s-o sperii măcar.Dar cum nu mi-au plăcut niciodată conflictele, am privit-o drept în ochi şi i-am zâmbit.  Cred că aşteptase să pun capul în jos şi să roşesc, când mi-a văzut zâmbetul şi privirea drept în ochi s-a cam fâsticit ea în locul meu.

Eu sper ,din tot sufletul, că după atâţia ani s-au mai schimbat lucrurile şi pe cei-mai-fericiti-copii-din-europa-traies-940b

la şcolile din Moldova, se ţine cont mai mult de psihologia copiilor de

sentimentele lor, şi nici un copil nu este nevoit să treaca prin momente descrise mai sus.

Patriotism

Patriot – persoană care îşi iubeşte patria şi luptă pentru apărarea şi prosperitatea ei.

(după DEX al limbii române)

Nu sunt patriot.

Cu prima parte a definitiei stau mai bine la partea a doua am eşuat.  Iubesc şi mi-i dor de locul unde m-am născut si unde am crescut, acolo unde m-am format ca persoană unde mi s-a pus temelia la ceea ce sunt acum, ascult cu mândrie si satisfactie noutăti despre succesele Moldovei ori a cetăţenilor ei, mă doare când aud lucruri rele despre Moldova ori comise de moldoveni, mă doare situaţia care există actual in ţara mea natală. Cu toate acestea, nu sunt patriot, pentru că la momentul când am avut de făcut o alegere am ales să plec, să caut o viaţă mai buna în altă parte.

Patrioţi sunt cei care au rămas acolo, pe loc, dar nu din motivul ca nu au putut să plece ci din alegere, chiar dacă au avut această posibilitate de a pleca au ales să rămâna acasă şi să lupte zi de zi pentru prosperitatea ţării.

Am fost întrebată, câţiva ani în urmă, dacă nu doresc să dau lecţii de limbă româna copiilor moldoveni din oraşul nostru.  Ideea îmi plăcuse mult, dar orarul meu de muncă nicicum nu-mi permitea aceasta. În perioada respectivă lucram fără zi de odihnă, aveam liber numai sâmbăta dupa masă. In celelalte zile, copiii mei mă vedeau numai dimineaţa şi seara. Acele ore libere erau unicile când puteam să petrec mai mult timp cu copiii , să mergem  la plimbare, să facem diferite activităti impreună. Deci, am refuzat propunerea. Am fost întrebată unde îmi este simţul patriotic, mi s-a reproşat că pun interesele personale şi familiale mai presus de patriotizm. I-am răspuns:

–          Domnule, X. Dacă te afli aici, la aproape 5000 de kilometri de patrie, înseamna că şi dumneata tot ai pus mai sus interesele familiei faţă de interesele patriei. Deci nu -mi flutura cu steagul patriotismului in faţa ochilor.

M-am întors şi am plecat. Domnul, după ceva timp mi-a trimis un mesaj, cerânduşi scuze pentru incident. Scuzele au fost primite şi am rămas buni cunoscuţi mai departe.

Nu uit de unde am venit, cunosc istoria şi cultura ţării mele, dar respect şi încerc să cunosc cât mai mult din istoria şi cultura ţării care mi-a devenit a doua patrie. Este un principui pe care îl respect: Din momentul ce ai venit in altă ţară atâta timp cât te afli pe teritoriul ei ai obligaţia să-i respecţi cultura si locuitorii.  Întâlnesc des o aşa categorie de „patrioţi”, care consideră că dispreţuind valorile, cultura şi persoanele altei ţări îţi ridici propria ţară in slavă. Nimic nu-i perfect în lumea aceasta. Mă mai revolt şi eu cu unele persoane, cu anumite situaţii care se întâmplă, e normal, dar pentru asta nu dispreţuesc un întreg popor. N-a venit portughezul, italianul, spaniolul sa-ţi bata la uşă şi să te roage sa vii pe capul lui. Tu ai făcut alegerea, tu ai bătut la uşa lui. El ţi-a deschis, el te-a primit fii bun şi respectă-l, când nu-ţi place o anumită situaţie iţi exprimi pretenţiile în mod educat şi respectuos. Iar dacă, după părerea cuiva, ţara în care se află e plină de  proşti, şi nici o instituţie nu funcţionează aşa cum trebuie atunci e simplu, iaţi „ chiloţii pe băţ” şi pleaca acolo unde totul este pe placul tău. S-au cum se spunea cândva pe la noi, pe la Moldova:

„ Valiza, gara, ţara ta natală”.(am adaptat-o un pic la situaţie 🙂 )

Un compatriot de-al meu cu ceva timp în urmă îmi zicea cu convingere că literatura portugheza nu-i nici la picioarele literaturii române(respectivul domn pe lânga cetăţean moldovean deja era şi cetăţea  portughez). Eu, mai diplomat, îl întreb ce a citit din literatura portugheză de şi-a făcut aşa impresie greşita, căci eu propria am citit şi din literatura clasică şi din cea contemporană şi mi-a plăcut mult. N-aş îndrăzni să fac o comparaţie radicala de care-i mai buna, cea portugheză ori cea româna, fiecare are particularităţile ei, stilul ei…

Imi raspunde domnul: – Da nu am citit nimic, nici nu merită să fie citiţi.

–          Dar din literatura româna ce aţi citit?

–          Dapoi, n-am citit nimic de când am terminat şcoala.

–          Atunci, despre ce vorbim noi aici?

***

„Resumindo e concluindo” cum zic portughezii, adica rezumând şi încheind:

multi dintre cei care îşi declara patriotismul în gura mare pe la toate colţurile,

din patriotism nu au nici cât îi negru sub unghie.

100_3169Costumul a fost confecţionat de fiica mea(cu ajutor,clar), din materiale reciclabile, pentru o sărbătoare organizată la şcoală cu tema:

„Fiind diferiţi suntem egali” 100_3176