Duminică cu gust de portocale

Nu pot să afirm că-s pierdută după gătit bucate. De mâncat ceva bunişor imi place, cu condiţia că nu-s eu bucătăreasa 🙂 . Cu toate acestea îmi plac bucătăriile mari şi luminoase şi am o colecţie de reţete începută încă din anii de liceu. Mă uit uneori pe raftul din bucătărie, dedicat reţetelor şi mă întreb, de ce oare timp de atâţia ani adun diferite articole, reviste şi cărţi dedicate preparării bucatelor, dacă  nu-s o bucătăreasă dedicată? Încă nu am găsit răspunsul la întrebare, cert este faptul că de câte ori găsesc o reţetă interesantă( de dorit cu fotografia alături) o pun pe raftul  din bucătărie cu promisiunea că într-o zi sigur o fac. Nu ştiu dacă am ajuns să fac măcar a treia parte din bucatele frumos ilustrate din colecţie şi de foarte multe ori chiar dacă le fac nu ies chiar ca pe fotografie dar , continui mai departe să fiu fascinata de reţete . Uneori, când am ceva timp le scot pe toate şi mă uit prin ele, simplul fapt că le răsfoiesc şi le citesc mă fac să mă simt bine. Alteori, încerc sa fac câte una( şi de cele mai multe ori nu mă ţin de ceea ce-i scris acolo, ori pentru că-mi lipseşte ceva, ori pentru că îmi pare mie că o să iasă mai bine dacă mai pun ceva şi de la mine).

Astăzi dis de duminică dimineaţa, cum odoraşii mei dormeau duşi şi dulce, m-am retras la bucătărie şi  în timp ce-mi luam cafeluţa , am scos la întâmplare câteva foi de pe raftul cu „minuni”. Mi-a atras atenţia reţeta de chec de portocale şi m-am aventurat .Ca să mă ţin de tradiţie nu am pus pudră de migdale,  în rest a mers totul ca la carte.

În timp ce se cocea checul, am descoperit că am în frigider câteva foi de foetaj  şi am făcut repede şi câţiva „croissants” cu brânză.

Aici mă laud un pic cu rezultatul muncii mele. Deja am avut ca mulţumire zâmbetele fericite şi exclamaţiile de mulţumire a copiilor.

Pofta mare şi vouă! 😉

DSC02360

DSC02359

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

DSC02361

7 gânduri despre &8222;Duminică cu gust de portocale&8221;

  1. Arata delicios. Nu aveti pe acolo vreun colet asa mai mare ca sa trimiti chec-ul asta delicioc peste mari si tari? Se poate si jumatate. Ca de dimineata tot ma intreb ce as putea gati rapid si fara mare efort. Si cea mai buna concluzie la moment a fost – cereale cu lapte:-) Asta inainte de a vedea pozele tale:-(

    • Nata, ai întârziat un pic.Când am ieşit din casă la prânz rămăsese mai puţin de jumătate,nu cred că voi găsi mare lucru la întoarcere :). Dacă vrei îţi scriu reţeta când ajung acasă. Cereale cu lapte este micul dejun din timpul săptămânii, când alergăm toţi prin casă cu grabă şi cu frica de a nu întârzia.

  2. ok. m-aţi convins. Iată reţeta: 200gr zahăr; 150 gr unt ori margarină culinară;o linguriţă de ferment; coaja de la o portocala data prin răzătoare(numai partea portocalie);75 gr migdale in praf; 2 iaurturi naturale;6 ouă; sucul de la o portocală; făina in jur de 300gr(dar te orientezi dupa consistenţă), cam asta.Fermentul il stingi in oţet, le amesteci bine pe toate, le pui in forma si le coci in jur de jumate de ora la 180-200 grade.

  3. multam, Mariuta) intr-o simbata sau duminica ploioasa cind am sa stau acasa si-am sa vreau sa ma incalzesc, fac si eu reteta ta. Mie imi place in zilele estea mohorite si mirosul de piine prajita in casa) un fel de simbata idilica din copilarie)

    • De obicei, eu fac ceva mai deosebit din bucate duminica, cand chiar daca lucrez, lucrez dupa masa. Muza gatitului nu prea ma viziteaza seara 🙂 . Astept opinii si fotografii si de la tine si de la Nata. Să văd eu care-i mai hărnicuţă 😛 .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s