„Cadou= ceea ce se primeşte sau se oferă în mod gratuit”
– definiţie dupa DEX al limbii române
Am descoperit, nu tare demult, că unii romi vorbitori de limbă română nu ştiu ori poate nu sunt de acord cu această definiţie.
*
În ultimul timp tot mai des întâlneşti pe străzile micului nostru orăşel romi veniţi din Romania. Nu ştiu sigur cărui fapt se datorează această „cinste”, faptului că suntem într-o zonă turistică ori că avem parte de un timp frumos o mare parte a anului, cert este ca de vreo 3 ani încoace, fac parte din viaţa noastră cerşind, încercând sa vândă mărunţişuri şi mai ştiu eu ce-o mai fi făcând.
Alături de locul meu de munca este o agenţie de transferuri băneşti, unde romii, cam în fiecare zi, vin să trimită bani. Cum doamna de la agenţie le cere să scrie numele destinatarului pe hârtie (sunt nume diferite de cele portugueze şi nu vrea doamna să greşească ceva) şi cum majoritatea romilor nu ştiu să scrie(mă refer la cei veniţi aici „pe ospeţe”, nu pot să afirm de restul), vin la mine după ajutor(au descoperit ei că vorbesc româneşte):
-Domniţă dragă, scrie,te rog, aici pe foaie numele ăsta …, că am venit să trimit nişte bani la copilaşi, să nu moară de foame săracii.
Eu, de obicei, le scriu ce vor şi-mi caut de treabă mai departe. Nu le-am zis niciodata nimic de rău, fiecare cu viaţa lui cu problemele lui. Iar ei încet, încet au început să vină şi cu alte întrebări. Întotdeauna amabili şi respectuoşi, mulţumind pentru ajutor. O data, vine o doamna cu un număr de telefon mâzgălit pe foaie:
– Auzi, doamnă dragă, fii drăguţă şi haide cu mine la cabina de telefon, sa-mi ajuţi să sun pe acest număr, că nu am fost la şcoală şi cred că încurc eu ceva că nu se primeste să sun.
– Doamna, îi zic eu, eu nu am permisiunea să părăsesc locul de muncă. Dar uite, îţi scriu aici cifrele, exact cum sunt la aparatul de telefon şi dumitale o să reuşeşti să suni.
În altă zi, un domn, vine cu o scrisoare de la serviciile sociale:
-Am o mare rugăminte la matale, vezi, te rog, ce scriu proştii ăştea aici în scrisoare că am cerut sa-mi dea ajutor ca am mulţi copii, iar ei,în loc sa-mi trimită banii mi-o trimis scrisoare. Ce vor de la mine, domniţă?
Mă uit la el şi-l întreb:
– Adică cum vine asta, dumitale nu înţelegi, dar ei îs proştii? 🙂– Ei, am zis-o şi eu aşa fără să mă gândesc.
Şi aşa s-a întins ceva timp, lucrătorii de pe la celelalte oficii vecine, mă tot cicăleau că într-o zi o să mă facă membru de onoare a şatrei . 🙂
Anul acesta, prin ianuarie, intră în oficiu un rom cu diferite calendare pentru anul 2013. Eu explicam ceva unei cliente. El se apropie:
– Uite, doamnă, am hotărât să-ţi dau un cadou!
Mă uit la el, mă uit la calendar… Nu prea aveam eu nevoie de calendar mare de pus pe perete, prefer calendarele mici şi cele de birou. Dar cum să ofensez omul, poate vrea să-mi mulţumească pentru diferitele ocazii când l-am ajutat pe el şi pe alţi cunoscuţi de-ai lui. S-a mai gândi că-s rasistă, că nu vreau să-l iau pentru că-i de la un rom. Îl iau, îi mulţumesc, îi doresc un an nou fericit şi aştept să plece pentru a-mi continua munca mai departe.
-Da nu-mi daţi şi mie un euro să cumpar ceva de mâncare la copilaşi?
Mă uit la doamna din faţa mea, moldoveancă şi ea, ea se uită la mine şi când ne-a pălit o mamă de râs pe ambele, de nu ne puteam opri.
Domnul cu „cadoul” se uita la noi şi nu înţelegea „de ce-ul” veseliei.
Scot un euro şi printre hohote îi zic:
– Halal de aşa cadou, vândut şi cumpărat.Uite, ia euro şi te rog, să nu-mi mai aduci cadouri.
El a plecat. Eu cu doamna am râs încă o bună bucată de timp.
De câte ori dau cu ochii de calendar mă umflă râsul.
Până la urmă e un calendar deosebit: dăruit, plătit şi care ridică dispoziţia. 😀