Gesturi mici, emoţii mari

Cu vreo doi ani în urmă, am întrebat o prietenă ce să-i trimit în ajun de-o sărbătoare.carteiro

–         O felicitare, dar nu virtuală, vreau una adevărată din hârtie.

Nu pot să vă spun sigur cât de fericită s-a simţit ea, când a deschis cutia poştală şi a găsit felicitarea, căci nu eram alături, însă eu am primit o plăcere nemaipomenită de la procesul pregatirii micului gest. Momentele petrecute printre miile de felicitări din secţia de papetărie, amintindu-mi de diferite momente din istoria prieteniei noastre şi încercând să ghicesc care oare i-ar place cel mai mult. În momentul când m-am aşezat cu stiloul în mână pentru a-i scrie mesajul, m-am pomenit dusă de gând,undeva departe în timp şi cu un zâmbet pe buze. La poştă, când am trimis-o, funcţionara m-a privit lung şi mi-a zâmbit şi ea.

De atunci mă strădui cât mai des să înlocuesc felicitările virtuale cu cele de hârtie, chiar dacă uneori ajung cu întârziere(aici mă refer la felicitările de Craciun trimise foştilor mei învăţători la început de decembrie, dar care au ajuns la destinaţie odată cu primii ghiocei). Vorba aia, mai bine mai târziu decât niciodata. 🙂

*

Astăzi, am deschis cutia poştală şi: Surprizaaaaaa! Am găsit acolo o carte poştală de la această prietenă, imagini nemaipomenit de frumoase a locurilor pe unde a trecut ea, cu mesaj scris de mâna, cuvinte puţine,dar care mi-au atins sufletul. Am cuprins-o, am mirosit-o şi am închis ochii, închipuindu-mi cum prietena mea se plimbă prin toate aceste locuri, cum se opreşte pe la chioscurile şi micile magazine cu articole pentru turişti, cum îmi alege imaginea, scrie mesajul zâmbind, merge la poştă şi o înmână doamnei (încă nu am vorbit cu ea, poate că procesul n-a fost chiar aşa, dar mie aşa mi s-a arătat 🙂 ).

Prea ne-am acomodat la noile tehnologii, fără mare efort, alegem mesaje deja alcătuite de alţii, le postăm pe felicitări virtuale şi cu un clic, numai în câteva secunde, o primeşte destinatarul la celălalt capăt al lumii. Primesc şi trimit şi eu aşa felicitări, dar parcă nu-mi stârnesc aceleaşi sentimente ca cele de hârtie, adevărate, ca pe vremuri.

Eu sper că, atunci când prietenii mei primesc felicitări de la mine, simt măcar o parte din fericirea pe care am simţit-o eu astăzi

Circul

În orășelul nostru a fost, pentru aproape o lună, circul. Circ ambulant de care în copilărie citisem numai prin cărți. Eu, obișnuită cu clădirea Circului din Chișinău, care de zeci de ani nu se mișcă din loc am urmărit timp de câteva zile, seară de seara, cum se amenaja circul ambulant. Mai întâi au apărut câteva camioane taaaaaare lungi și viu colorate, care au adus corturile și au început instalarea. Apoi, treptat se mai adăuga câte un camion, la fel de frumos, pentru a completa decorul. Creștea circul ca o ciupercă dupa ploaie și la urma au ajuns și camioanele cu animale, au aprins luminițe multicolore și au anunțat deschiderea circului. Ii zic feciorului, haidem la circ, se uită la mine mirat:

– Eu? Glumești, am ieșit deja din vârsta asta.

Mă uit și eu mirată, când oare a trecut atât de repede timpul. Parcă mai ieri bătea bucuros din palme și sărea în sus când i se arătau biletele pentru circ.

O sun pe fetiță (era taman pe ospețe la nașa ei):

– Vrei să mergem la circ, când te întorci?

Aud strigăte de bucurie la celălalt capăt:

-Uraaaaa! Super! Clar că vreau!

*

În ziua cu pricina, ne gătim și ne pornim bucuroase la spectacolul Circului Mundial.

Fetița tot mă trăgea de mână să-mi arate ba la dreapta, ba la stânga ceea ce îi părea ei interesant( adică toate):

– Uite,mami, cât de frumoase sunt camioanele, ce luminos este circul, ce frumoasă e doamna de la bilete, de ce arena este după gratii, de ce …, de ce…

La intrarea în circ stătea o persoană îmbrăcată de Mickey Mause pentru a face fotografii cu copiii. Fic-mea mă întreabă:

– Da ce are Mickey cu circul?

-Asta e așa o distracție în plus pentru copii, zic eu nu prea cu convingere.

-Ar fi putut pune un clovn, afirmă ea pusă pe gânduri.

A avut de toate circul ambulant: tigri,acrobați,căței dresați, crocodili, șerpi, clovni, jonglori, omul glonț, etc.

Stănd și studiind ceea ce se petrece în arenă și în afara ei, m-am prins cu gândul că-i dau dreptate feciorului mai mare: “Am ieșit deja din vârsta circului.”

M-au impresionat jonglorii și acrobații, prin abilitățile lor, omul glonț pentru curajul lui, dar m-am pomenit cu milă față de animale(nu-mi amintesc să fi simțit așa ceva în copilărie).

Oricum, am ieșit de la spectacol mulțumită și bucuroasă, mai ales datorită fericirii de pe fața fetiței mele și a celorlalți copii.

DSC02569DSC02555DSC02564DSC02559

 

 

 

Sărbătoarea Medievală

Mi s-a îndeplinit un vis, un vis din copilărie, demult uitat.

Ca orice fetiţă am vista şi eu cândva să fiu prinţesă. După ce am crescut, mi s-au schimbat visurile şi aspiraţiile, dar uneori văzându-mi fiica jucându-se, ascultându-i visele şi dorinţele zâmbeam amintindu-mi de propriile dorinţe din vremea când eram ca ea.

**

În fiecare an, la început de august, în unul din orăşelele din apropiere se organizează „Feira Medieval” (Sarbatoarea medievală). Oraşul Silveş, este un oraş cu o istorie bogată, care începe încă în perioada pre-istorică. S-a aflat mult timp sub conducerea arabilor, apoi a fost recucerit de creştini. De-a lungul secolelor, aceste pământuri au fost scenariu pentru numeroase bătălii şi momente istorice importante. Partea veche a oraşului încă mai este înconjurată de vechii pereţi ai cetăţii, Iar o parte a castelului a fost restaurată şi este vizitat de mii de turişti în fiecare an.

Această parte a oraşului, este decorată şi reamenajată în stil medieval, transformându-se, pentru 10 zile, într-un scenariu ideal pentru concerte de stradă, dansuri tradiţionale arabe, muzicieni şi gimnaşti ambulanţi, corturi cu negustori care vând artizanat, antichităţi, mâncare pregătită ca pe vremuri. Toţi participanţii sunt îmbracaţi în haine specifice epocii medievale, mâncarea şi băuturile sunt servite în veselă specifică. Vizitatorii,deasemenea au posibilitatea să închirieze haine speciale pentru numai 3 euro, ceea ce am facut şi eu cu prietena mea.

Ne-am plimbat prin oraş, îmbrăcate frumos, încadrându-ne perfect în anturaj, asistând la diferite concerte şi animaţie de stradă. Unii turişti ne-au luat drept parte a „decorului” şi ne-au rugat să facem fotografii cu ei :), iar noi, clar, nu i-am refuzat.

In una din părţile oraşului era amenajat un spaţiu special pentru luptele cavalerilor. Hai şi noi să vedem ce şi cum. Dintre toti spectatorii s-au dovedit foarte puţini îmbrăcaţi in haine medievale. Noi vesele şi fericite căutam unde să ne aşezăm ca să reuşim să vedem mai bine. Se apropie o doamnă, şi ne întreabă dacă nu am dori să privim spectacolul de pe tribuna regală,pentru că suntem foarte frumos îmbrăcate. Am acceptam, clar, gândind că ne ducem doar să ne aşezăm acolo şi gata. Numai că planul doamnei era altul:

Ne-am pomenit duse în celălalt capăt al cortului şi împreună cu încă câţiva „membri ai familiei regale” am mers cu nasul sus şi zâmbet pe buze de-a lungul tribunilor, salutând „mulţimea”. După ce ne-am aşezat, patru cavaleri din diferite „regate” au trecut şi ne-au salutat şi a început turneul. Noi, timp de aproape o oră, cât a durat turneul, am stat cu o ţinută regala, aplecând doar uşor capul în semn de salutare a participanţilor şi bătând uşor din palme în momentele de victorie a unuia sau altuia dintre ei.

Nu mi-am închipuit niciodată că numai cu 5 euro,preţ intrare plus 3 euro, preţ închiriere haine o să ajung să fiu tocmai timp de o ora membru a familiei regale 🙂 . Să mai zică cineva că visurile nu se îndeplinesc. Am citit undeva că daca vrei tare,tare ceva, neapărat se va îndeplini. Pe semne că în copilărie, tare am mai vrut noi să fim prinţese ori regine, şi chiar daca e un vis uitat prin sertarele memoriei, a hotărât cineva, acolo sus sa ni-l îndeplineasca 😀 .

Unicul inconvenient, în toată chestia asta a fost faptul că nu am avut pe nimeni să ne facă o fotografie aşa cum stăteam noi ţanţoşe sus pe tribuna regală.

Aici pun căteva fotografii făcute pe parcursul sărbătorii.

DSC02496

DSC02479

DSC02490

DSC02487DSC02492DSC02474

DSC02518DSC02502DSC02524DSC02547

Gospodinele

Am așa zile, când simt nevoia să stau singur. Singur, dar în lume, nu ascunsă în casă. De obicei o fac la ora de masă, îmi iau o carte, mp3 cu muzică ori o înghețată și merg pe malul răului, frumos amenajat și gândit pentru odihna (scaune sub palmieri, bărcuțe pe mal, chioscuri cu refrigerante și înghețată, fântâni arteziene, floricele și iarba frumos îngrijite, spațiu pentru copii să se joace, pista pentru biciclete…). Toate menținute într-o curățenie ideală. Mă așez pe un scaun, privesc apa și bărcile, copiii care se joaca, turiștii, cerul senin și mă odihnesc moral și fizic.

Ultima data, la așa ieșire nu am reușit să mă relaxez, am stat jumate de oră și am fugit de-acolo, căci dacă mai stăteam 5 minute mi se termina rezerva de răbdare și diplomația și sigur făceam scandal.

Pe scaunul din apropiere s-au așezat două ”gospodine” (așa le numește o cunoștință de-a mea pe doamnele care au ca ocupație preferată, spălarea ”rufelor murdare” la toată mahalaua) și au început repertoriul. Să nu uit să menționez că gospodinele în cauză vorbeau limba mea maternă.

-Fa, ai auzât și-o pățât  cumătra lu verișoara lu cumnata lu ….?

Am aflat, fără să vreau, noutăți despre jumătate din concetăţenii din orășel, dar nu-i aici problema, fiecare cu ocupația lui, vorba ceea, omul gospodar iși caută de treburile lui, proștii caută de treburile altora.

Ceea ce m-a iritat cel mai mult era mâncatul semințelor și scuipatul cojilor pe jos. Eu n-am nimic cu gustul doamnelor pentru răsărită, după cum se zice pe meleagurile mele natale, în gustul omului nu poți face …(un anume lucru). Cumpără-ți, D-le, răsărita şi du-te acasă la televisor, fă-ți un fșâc ( așa numeam noi în copilărie, păhărelul făcut din hârtie) și ronțăie sănătos până ți s-o bășica limba. Dar să stai tu, cogemite madamă, într-un loc public, menținut pentru a bucura ochii și sufletele locuitorilor și oaspeților, cu pachetul de semințe scuipând jos cojile și împingându-le cu piciorul sub bancă. Asta-i culmea needucației și a lipsei de respect, față de cei ce vin să se odihneasca aici și față de munca celor ce mențin ordinea. Toate acestea, se petreceau sub privirea curioasă a trecătorilor și a copiilor cu care au venit madamele la plimbare. Dacă copilul de mic vede așa comportare la mămica lui, cum credeți că se va comporta când va crește mare?

Si după toate acestea mai au nasul să afirme că băştinaşii, şi în genere, toată europa sunt nişte needucaţi şi proşti.

Ei, da fiecare cu normele lui de educaţie, probabil doamnele se conduc după alte reguli şi criterii.

Aici pun câteva fotografii cu locul în cauză ” Zona Ribeirinha Portimao”. Cu părere de rău nu am reuşit să fotografiez gospodinele.

arad 1Passeio_Zona_Ribeirinha_de_PortimãoZONA_RIBEIRINHA_DE_PORTIM_O_-_ROT__EST_TUAS_-_FILIPE_DA_PALMA__36_portimaoCasaInglesa04