De dimineață, nu-mi puteam trezi fetița nicicum. Cu timpul posomorât și ploios și eu m-am trezit cu greu, dar ea s-a dovedit un caz și mai grav.
Eu o trezesc, o așez pe marginea patului, îi pun hăinuțele sub nas mă duc să pregătesc micul dejun. Mă întorc, dar ea, iar e bagată cu tot cu cap sub plapumă și doarme dusă. Și așa de vreo 3 ori, a patra oară o scot din pat, o duc la baie, o spăl pe față și o ajut să se îmbrace, între timp tinându-i morală despre responsabilități, întârziere și chestii de felul ăsta. Ea mă ascultă, de nevoie că nu-și putea astupa urechile, și trage concluzia:
-Tu nu mă iubești! Declară cu mutra supărată.
De obicei, când copiii încep să mă șantajeze și
să se joace cu dragostea la mine se termină toată răbdarea.
Nu a mers niciodată faza cu:
”Dacă mă iubești apoi îmi cumperi, îmi faci, îmi permiți … ”.
În general ei au învățat lecția dar oricum își încearcă norocul. 🙂
Astăzi, cum eram și eu pe jumătate adormită replica mi-a stârnit un zâmbet.
-Nu râde de mine, că chiar mi-i somn mami. Dacă m-ai iubi, ți-ar fi milă de mine și m-ai lăsa să mai dorm.
Zic:
-Stai așa și nu încurca tu ”coada vacii cu ștampila primăriei”. Dragostea mea față de tine este necondiționată: chiar și atunci când faci sau zici lucruri incorecte, chiar și atunci când te superi și faci concerte, eu te iubesc, dar asta nu înseamna că tolerez aceste lucruri…Și am trecut la seria a doua de morală despre dragoste de mamă și șantaj de copil.
În ușa bucătăriei dau peste fecior. Acesta mă privește cu un zâmbet înțelegător și mă bate ușurel peste umăr. El a învățat deja lecția și demult nu recurge la așa metodă. Dar a avut și el faza lui. Ultima tentativă a fost când avea 11 ani, îndată după divorț. Luându-se după colegii de la școală, care deja de ceva timp trăiau ba cu mama ba cu tata, imi vine într-o zi cu o cerință, rostită serios și cu convingerea că de data asta m-a prins:
-Dacă nu mă lași să stau la calculator cât vreau eu și dacă nu-mi cumperi jocul cutare apoi să știi că mă duc să traesc la tata.
Mie parcă mi-a dat cu ceva în cap, primul impuls a fost să-l cuprind, să-i explic că cerința e ridicolă, că eu nu vreau ca el să plece, dar mi-a venit alt gând, că dacă nu-l pun acum la punct, așa și va continua cu șantajul de fiecare dată când o să-i apară o nouă dorință. Și dacă se ajunge la așa ceva apoi vai de mine și mai ales de el. M-am uitat câteva minute la el și i-am zis:
-Eu te iubesc și mi-aș dori să fii cu mine, dar tu deja ești mare și ai dreptul să alegi. Dacă vrei să mergi să trăiești cu tatăl tău, îl sun chiar acum, te ajut să faci valiza și gata. Dacă alegi să stai cu mine, mă bucur nespus de mult și suntem prieteni mai departe. Dar aceasta nu va schimba nimic în regulile casei.
A fost ultima lui tentativă.
Știu cazuri de copii care sistematic șantajează părinții și mi-i milă, nu de părinți, căci ei sunt adulți și aceasta a fost alegerea lor. Mi-i milă de copii, ce va fi cu ei mai departe? Cu ce educație vor intra ei în viața adultă?