Dona Rosa

O dulceaţă de femeie,care chiar daca anii şi problemele i-au lăsat riduri adânci pe faţă, ochii,ca şi spiritul, au rămas mereu tineri şi plini de viaţă. După cum se caracteriza ea singură, în glumă “ o sărbătoare împachetată intr-un metru şi jumătate”. Avea un pic mai mult de 50 de ani,micuţă, cu părul blond şi ondulat, cu ochii căprui de o bunătate deosebită şi cu zâmbetul pe buze aproape mereu. Dar vai de pielea celor care îndrăzneau s-o supere cu ceva, trecea de la starea de pâine caldă la cea de cobră înrăită în câteva secunde. Drept că, n-o ţinea mult, în câteva minute revenea la starea normală.

Lucra bucătăreasă la restaurantul unui hotel de pe malul oceanului Era o veselie la bucătărie ziua întreagă.Se împăca de minune cu toţi colegii . De obicei,reuşea să se înţeleagă din priviri cu oricine, dacă trebuia să facă vreo gafă vreunui coleg sau client mai mofturos.

Portughezii sunt tare pretenţioşi la cefea, fiecare are preferinţa lui:  bica, carioca, escurido, garoto, jumate cu lapte, galão, escaldado(in ceaşca înfierbântată), în ceaşca rece din frigider,şi multe, multe altele.

Începuse să vină la restaurant în fiecare dimineaţă o doamnă care cerea  cafea în ceaşcă înfierbântată (escaldada). Doamna era dintre persoanele care se simt bine numai dacă reuşesc sa strice ziua cuiva chiar de buna dimineaţă. Numai după modul cum privea lumea din jur, de sus, cu dispreț, îți dădeai seama ca amabilitatea, înțelegerea și bunătatea nu fac parte din calitățile ei forte. Fata de la bar înfierbânta ceaşca la aburii de la aparatul special pentru aceasta şi  numai când simţea că-i frige degetele îi scotea cafeaua. I-o ducea frumos, şi auzea de fiecare data acelaş cântec:

– Voi aici la sud, nu ştiţi să scoateţi o cafea la nivel. Ce iar ţi-a părut rău de aburii din maşină, ceaşca aceasta e rece, parcă-i scoasa de la frigider.

-Dacă nu e aşa cum doriţi, mă duc să vă scot alta,doamnă.

-N-are rost, oricum  n-o s-o scoţi aşa cum îmi place mie. Să fi fost eu altfel de persoană scriam o reclamaţie în cartea de reclamaţii. Aveţi noroc că-s un suflet bun.

Chiar şi ceilalţi clienţi se străduiau să se aşeze cât mai departe de ea, ca să nu se molipseasca de dimineaţă de răutate.

Dona Rosa îi pusesse porecla de Viperă şi în fiecare dimineaţă urmărea scena din uşa bucătăriei, până când într-o zi, n-a mai putut răbda, şi a luat iniţiativa în mâinile ei. A luat ceaşca, a băgat-o pentru câteva minute în cuptorul cu microunde, a luat-o cu un şerveţel de acolo, a scos cafeaua şi a mers chiar ea s-o ducă la masa Viperei :

-Bună dimineaţa,doamnă. Poftiţi cafeluţa.

Vipera, o măsură pe Dona Rosa din cap în picioare. Privi  cu nemulţumire cafeaua, gata să înceapa reclamaţiile după prima gură de cafea,dar…

Timp de câteva secunde ceilalţi clienţi au avut parte de un spectacol pe cinste.

Doamna a apucat repede ceaşca, dar înainte să ajungă cu ea la buze, degetele au simţit temperatura ridicată şi s-au îndepărtat instinctiv de codiţa ceştii, care a aterizat cu zgomot şi revărsări considerabile ,înapoi pe farfurioară. Câteva picături fierbinţi şi-au găsit locul pe bluza de o culoare deschisă a Viperei, care a scăpat un icnet sonor şi a sărit drept în picioare, pentru a evita îmbogăţirea desenului deja existent de pe fustă.Science-Determines-How-NOT-To-Spill-Your-Coffee

Chelneriţa a alergat repede cu nişte şerveţele, ca să aducă clienta şi masa ei la condiţiile cât de cât acceptabile.

-Nu vă faceţi griji, doamnă, acuş curăţăm totul.Poftiţi un şerveţel special pentru a scoate petele. Acus vă aduc altă cafea.

Dona Roza s-a aşezat pe podeaua bucătăriei şi nu se putea opri de râs. Clienţii, chiar dacă nu au înţeles bine faza, zâmbeau pe sub mustăţi de spectacol şi de mimicile Viperei. Chelneriţa a scos altă cafea, iar din cauza efortului depus ca să nu izbucnească în hohote de râs, a uitat să-i înfierbânte ceaşca.

Dar doamna deja nu a mai zis nimic, şi câteva zile cât a mai stat la hotel după incident, n-a mai reclamat de temperatura ceştii.

Magie

Mergem cu fiica spre ora ei de antrenament . De obicei în aceste câteva minute nu-i tace gura nici un pic. Reuşeşte să ma pună la curent cu toate întâmplările zilei, cu care prietena s-a certat, cu care s-a împăcat, cine şi ce boroboaţă a mai făcut la şcoală, şi multe, multe altele.

Văd că tace şi o frământă ceva:

-Ce ai, puiul lui mama?

-Mamă, da de ce Dumnezeu nu ne-a dat şi noua,  oamenilor, magie? Îţi închipui cât de interesantă ar fi fost viaţa? ( Chiar înainte să ieşim din casă,  privise un epizod din unul din serialele ei favorite “ Winks”,iar acolo, de la început la sfârşit e numai magie).

🙂 Cine oare, în copilărie nu şi-a dorit sa aibă puteri supranaturale? Încerc să-i explic:

–  Oamenii sunt foarte diferiţi, unii mai buni, alţii mai răi, unii mai calmi ,alţii mai nervoşi, ar fi mare haos dacă ar fi toţi dotaţi cu aşa putere. Mulţi ar folosi-o ca să facă rău. Eu cred că e bine aşa cum este.

Stă copila câteva secunde în tăcere. După, vine cu o idee genială:

-Păi ar putea să-mi dea numai mie, eu n-aş folosi-o niciodata pentru rău, aş face numai bine. Ori ar putea să ţi-o dea ţie, tu eşti bună.

Se uită la mine atent să vadă ce-o să zic.

– Uneori, chiar şi cele mai bune persoane au momente de supărare, pot să-şi piardă cumpătul şi să folosească magia pentru a dăuna cuiva, chiar dacă, pe urmă, le-ar părea rău. Chiar şi tu, uneori te enervezi tare şi te superi pe anumite persoane, eşti sigură că nu ai folosi puterile tale supranaturale pentru a te răzbuna?

Dă tristă din cap:

– Cred că ai dreptate, mami. Chiar astăzi, atât de tare m-am enervate pe fratele meu, că sigur îi făceam vreo  magie rea, dar pe urmă mi-a trecut şi iar îl iubesc, cu toate că nu merită.

Şi trage un oftat de cel din adâncul sufletului, ca de om trecut prin viată.

I-am zâmbit, am cuprins-o şi ca s-o liniştesc puţin îi zic:

– Ştii, tu ai o magie speciala, care are o mare influenţă asupra mea.

– Care-i? tocmai i s-au aprins ochii de curiozitate.

-De fiecare data când te îmbrăţişez, chiar şi atunci când sunt tristă ori supărată pe ceva, tu, cu magia ta, mă faci să mă simt bine. Inima mea se linişteşte şi-mi revine pacea sufletească şi încrederea că totul va fi bine.

Ea râde, mă sărută şi începe să-mi explice pe ton de “ ascultă aici că eu ştiu mai bine”:

– Eu tot, când te cuprind, mă simt foarte, foarte bine, dar aceasta nu-i magie. Pur şi simplu, tot acel timp cât eu am stat în burtica ta, inimile noastre s-au împrietenit. Aşa cum tu eşti mămica mea, aşa şi inima ta e mămica inimii mele şi lor mereu le este dor una de alta. Iar de câte ori noi ne îmbrăţişăm ele îşi aud bătăile una alteia şi se simt fericite. De aceasta şi noi ne simţim bine.

– Of, ce fată deşteaptă are mama, i-am zis eu şi i-am mai dat o îmbrăţişare.

Cu un nas pe sus şi mândră de sine:

-Eu ştiu mami, că-s deşteaptă, asta eu ştiu.

Ne-am apucat de mâini şi am luat-o la fugă ca să nu întârzie. Alergam şi râdeam în hohote de se uitau toţi trecătorii la noi.

Zică fic-mea ce n-o zice,dar pentru mine dragostea e mare magie 🙂 .DSC03082

Desen facut de pictoriţa mea cu vreo doi ani în urmă pentru ziua mamei.

Tort filozofic :)

Am umblat o saptamana obsedata de tortul “Cusma lui Guguta” , adica seara ma culcam cu gandul la el, dimineata ma sculam cu gandul la el si toata ziua tot la el ma gandeam, mai ceva ca o adolescenta la prima dragoste ori ca o insarcinata cu pofte.

Pentru mine asa ceva e noutate, mi se mai trezea si inainte pofta de o anumita mancare, dar daca nu aveam chef, timp ori ingredientele necesare pentru pregatirea determinatei mancari imi trecea pofta si nu-mi pierdeam somnul de la asta. Nici cand eram insarcinata n-am avut asa stare stranie si incomodatoare.

Si s-a inceput totul de la o discutie inocenta cu o persoana de acasa de la Moldova, care s-a apucat sa-mi descrie cu lux de amanunte ce tort frumos si gustos i-a facut maica-sa pentru Craciun si cum asteapta cu nerabdare ziua de Craciun ca sa-l pape.

Pe mine muza bucatariei (daca o fi si asa ceva) tare rar ma viziteaza si ma binecuvanteaza cu dragostea pregatirii bucatelor mai deochiate.Dar de data aceasta mi s-a pus fotografia tortului in fata ochilor si tocmai ii simteam gustul cunoscut inca din copilarie.

O sun pe mama si-o intreb reteta. De partea cealalta cateva minute bune nu s-a auzit nimic, credeam ca a picat legatura, dar ea saracuta incepuse sa faca revizie la memorie sa vada daca n-a uitat de vreo sarbatoare:

– Da ce sarbatoare ai,mamei?

-Nici una, dar mi s-a facut pofta.

Iar tacere la capatul celalalt:

-Da poate te-o deochiat cineva,copila? zice ea si ii simt zambetul in voce.

Cine mai bine ca dansa sa stie ce odrasla a crescut si care-i sunt abilitatile si ocupatiile pe plac.

– Ei, mam, hai si matale nu rade ca si eu nu ma recunosc.

-Intreab-o pe sor-ta, ca eu nu am mai facut acest tort de cand erati copii, nu-mi amintesc proportiile.

Zic, ce s-o mai deranjez pe sora-mea daca a inventat lumea internetul. Cu cateva butonari trimit la imprimanta reteta si ma apuc de facut.

Procesul mi-a adus o placere deosebita, de cand sunt eu n-am primit asa  placere de la pregatirea bucatelor.

Cand era deja gata l-am asezat  pe masa si l-am tot admirat din toate unghiurile.DSC03063

Am prevenit spiridusii casei ca nu va fi bun de mancat pana a doua zi si am plecat pe cateva ore la lucru. La intoarcere mi se facuse dor de noua mea creatie, deschid frigiderul sa-l admir si uite ce gasesc:DSC03064

S-o fi strecurat vreun soarec in frigider cat n-am fost eu.  🙂  Fecior-mio cu un zambet de la ureche la ureche ma informeaza:

-Ai avut dreptate, e cam tare inca.

Astazi, am invitat niste prieteni la ceai si la tort. Fic-mea m-a informat ca, sa fi fost cu ciocolata, ar fi fost si mai bun( la ea tot ce-i dulce trebuie sa aiba ciocolata), ceilalti mananca cu pofta si-l lauda. Iar eu mi-am luat o felie cat capul meu de mare, m-am asezat cat mai confortabil si m-am pregatit pentru savurarea operei de arta si, dupa prima muscatura… mi s-a sters zambetul de satisfactie de pe mutra, am ramas dezamagita de rezultat. E bun, dar parca ar fi trebuit sa fie si mai bun inca, parca nu-i asa cum il facea mama. Imi spun parerea in voce tare, se uita toti la mine mirati si ma asigura ca-i taaaaaaare bun.DSC03065

Si stand eu asa si molfaind tort cu ceai, dezamagita si privind lumea de alaturi care infuleca cu placere, ma pomenesc  cu niste ganduri filosofice.

Poate, pana la urma, problema nu-i in tort ci in asteptarile mele, l-am visat, si l-am vizualizat si m-am gandit la el atatea zile incat am asteptat mai mult decat trebuia de la rezultat.

Cam asa se intampla  si in viata, de multe ori, la inceputul relatiilor ridicam persoanele pe un piedestal, le idealizam  intr-atat, incat,atunci cand ajungem sa le cunoastem mai bine ramanem dezamagiti, si vina nu-i a celor idealizati, vina este a celui care si-a pus prea multe asteptari in relatie si in cealalta persoana…

„Binecuvantati sunt cei care nu se asteapta la nimic, caci nu vor fi niciodata dezamagiti.”

                       Alexander Pope

La săniuş.

Cum sărbătorile de iarnă se află în plină desfăşurare, nu mi-a trecut, încă, nostalgia şi dorul de copilărie, iarnă cu zăpadă şi jocuri de copii. Numai ce nu inventam pentru a simţi mai multă adrenalină. Trenuri din mai multe sănii, poziţii care mai de care, deochiate şi imposibile din punctul de vedere al adulţilor. Alegeam drumurile cele mai abrupte şi mai lungi ca sa simţim viteza. Mamă, ce chiuială, cântece şi hohote de râs se auzea tot satul din capăt în capăt. Sărmanii soferi, le era frică să iasă cu maşinile pe drumuri, căci iarna cine avea prioritate erau săniile. 🙂

Unul din drumurile cu mare extrim era drumul care trecea pe lângă şcoală, nu era tare abrupt, dar destul de lung cu câteva cotituri usoare, trebuia un pic de îndemânare ca să nu-ţi rupi nasul până-n vale şi mai mult curaj, pentru că era un drum principal, folosit des de mijloacele de transport existente în sat.  Într-o zi, deja inserase de-a binelea, am hotărât noi cu toată gloata că şoferii s-or fi aciuat pe la casele lor şi avem drumul şcolii numai pentru noi. Ne-am aşezat în trenuţ, săniile mai mari în faţă, cele mai mici în spate. Eu eram cu o săniuţă mică aşa că-mi căzuse colacul să fiu la coada trenului, numai că nu ştiu ce-am făcut că m-am desprins de tren pe la jumate de drum. Enervată, m-am întors repede înapoi, m-am aşezat pe burtă, ca sa reuşesc o viteză mai mare şi m-am pornit la vale, ajutăndu-mă cu mâinile să merg mai repede iar cu picioarele indreptam sania ca să nu mă trezesc în vreun gard. Când sania îşi luase o viteză destul de bună, văd doua lumini în faţă şi aud claxonul unei maşini. Şi acum ce-o fi crezut şoferul, că dacă claxonează apoi eu reuşesc să opresc sania? Era un camion mare, şoferul s-a priceput să frâneze, iar eu m-am priceput numai să-mi strâng picioarele şi mâinile cât mai aproape de corp, să bag capul căt mai tare  în sanie şi să închid ochii.Deam ce-o fi o fi. Ochii i-am deschis numai când am simţit că sania s-a răsturnat într-un troian. Ceilalţi copii stăteu speriaţi pe marginea drumului. Linişte totală, toţi erau muţi. M-am ridicat, m-am scuturat şi mi-am luat săniuţa de frânghie. În toată liniştea aceasta se auzea şoferul alergând la vale şi înjurând cât îl ţinea gura:

-Dumnezăii mamei voastre de baistruci, că din cauza voastră eu nu vreu să fac puşcăria. Care-i măi?

Toţi tac, partizani adevăraţi. Eu cu sania lângă mine,tac şi eu. M-o fi învăţat părinţii, că nu-i bine să spui minciuni şi că trebuie să ne recunoaştem greşelile, dar analizând bine situaţia am decis că e mai bine să trec peste principiile acestea, altfel nu mai văd eu săniuş pân la cealaltă iarnă. Dar omul enervat tot zice mai departe:

-Cine-a fost, măi? Care nebun s-a săturat de viaţă? Asta-i joacă nouă la voi, să treceţi pe sub maşini? Spuneţi sfinţii şi răsfinţii voştrii, că de nu vă rup la toţi săniile.

A început să se apropie pe rând de fiecare şi să ne impungă cu degetul în piept:

-Tu? Ori poate tu?

Mai muţi ca noi, nici peştii din apă nu erau.

-Tăceţi, da? Lasă că eu o să vă arăt vouă săniuş. Să mă ţineţi voi minte.

Şi tot dând din pumn şi ameninţând, s-a dus enervat

Noi, însă, ne-am reluat extrimul mai departe, până mult mai târziu.

Numai că şoferul s-a ţinut de cuvânt. A doua seară când am mers la săniuş, tot drumul şcolii era presărat cu cenuşă din metru în metru. A trebuit să mergem tocmai în cealaltă mahala pentru cursele cu sanie.sanius

Unul din fericitele momente în care m-am simţit copil chiar dacă datele din paşaport afirmau altceva.