Ce fel de educație sexuală pe vremea copilăriei mele? De unde, de cine, cand?
Îmi amintesc, că n-am putut dormi câteva nopți în șir, după ce am auzit o doamnă însărcinată, spunând ca a înghițit o cireașă cu sâmbure și acum, din sâmbure, crește în burtă un copil. Când mi-am amintit câte cireșe am înghițit eu cu tot cu sâmburi, m-a apucat o groază și o frică, numai închipuindu-mi cum o să încapă atâția copii în burta mea. Când am ajuns în clasa a noua la obiectul ”Omul”, capitolul dedicat reproducerii ne-a fost incredințat să-l studiem de sinestătător acasă.
Acum, educaţia sexuala li se dă copiilor din şcoală, şi oricum apar „surprize” fel de fel cu adolescenţii.
Când fecior-mio era prin clasa a opta, la şcoala le-au facut o lecţie cu filmuleţe şi explicaţii, pentru a aduce la conştiinţa elevilor responsabilităţile şi riscurile relaţiilor sexuale. Eu, ca mamă grijulie, ştiind ca tat-su îi departe şi n-are de cine să întrebe, unele întrebări mai deocheate, îmi iau inima în dinţi, fac o mutră cât se poate de serioasă şi mă duc la el în cameră:
-Dragul mamei, vreau să discut ceva serios cu tine.
El, se uită lung la mine cu privirea aia „oare ce-am mai făcut de data asta?” şi aşteaptă.
-Uite, referitor la lectia care aţi avut-o astăzi, dacă mai ai ceva dubii ori întrebări, sunt întotdeauna dispusă să încerc să-ţi explic…
Pe parcursul, decursului meu ”deştept”, culoarea şi expresia feţei se schimbau încet. La un moment dat se uită la mine, zâmbeşte pe sub mustăţi şi-mi zic:
-Da tu ce, chiar n-ai altceva ce face? Du-te şi caută-ţi de treburi, că mie ce-mi trebuie eu ştiu.
Am zâmbit şi eu şi am adăugat:
-Dacă vreodată, vei avea nevoie de ceva ori de un sfat, să nu te jenezi să mă întrebi…
Am ieşit din cameră cu un răsuflat adânc şi cu gândul, că poate cu fic-mea până o mai creşte, mi-o fi mai uşor să discut pe aşa teme.
Şi n-a trebuit să aştept mult, căci aici de prin clasa a doua încep să studieze la Ştiinţele despre natură, toate sistemele corpului uman, inclusiv şi cel reproductiv.
Eu nu ştiu ce film le-a arătat profesorul la şcoală şi ce desene, dar copila mea a venit traumată după lecţia cu pricina.
Eu stau la bucătărie şi tai legume pentru borş. Ea vine spăsită şi îngândurată, se aşează la masă şi o văd că se tot frământă şi nu ştie cum să înceapă vorba. „Precis s-a certat iar cu prietena”, m-am gândit eu.
-Cum astăzi la şcoală,prinţeso? – O iau eu aşa mai pe departe
-Mamă, eu nu vreau să am viermi! -Trece ea răspicat direct la ce-o durea.
Mi s-a părut că vorbeşte de jocul ei din compiuter, unde creştea legume:
-Păi, trebuie să fie prin meniul jocului vreun remediu ca să stropeşti legumele împotriva viermilor.
-Mamă, tu nu înţelegi nimic! Eu nu vreau să fac bebeluşi, nu vreau să intre viermii la mine şi să crească bebeluş.
Când a „ajuns la girafă” despre ce vorbeşte copilul, mai n-am tăiat jumate de deget în loc de ceapă.
Zic:
-Stai, că aici ceva ai luat-o razna cu imaginaţia. În primul rând nu-s viermi, dar spermatozoizi.
-Apoi, da. Profesorul tot aşa le-a zis,dar parca-s viermi.
-În al doilea,rând aceasta nu se întâmplă la copii. În al treilea rând….
Şi iaca aşa pe punctişoare cu mare greu am liniştit copila şi i-am clarificat filmul de groază pe care şi-l făcuse ea.
Iar după asta , stăteam şi mă gândeam că totuşi, poate prea degrabă au început-o cu explicarea reproducerii umane? Cum era înainte,tot nu era bine, că o făceau prea târziu, ori deloc.Învăţa care şi de pe unde putea, şi cum putea. Dar şi acum parcă prea devreme s-au apucat ei să le explice chestia copiilor. Ori poate filmuleţele educative sunt prea expresiv şi animat făcute?…