De la sămburi ori de la viermi? :)

 

Ce fel de educație sexuală pe vremea copilăriei mele? De unde, de cine, cand?

Îmi amintesc, că n-am putut dormi câteva nopți în șir, după ce am auzit o doamnă însărcinată, spunând ca a înghițit o cireașă cu sâmbure și acum, din sâmbure, crește în burtă un copil. Când mi-am amintit câte cireșe am înghițit eu cu tot cu sâmburi, m-a apucat o groază și o frică, numai închipuindu-mi cum o să încapă atâția copii în burta mea. Când am ajuns în clasa a noua la obiectul ”Omul”, capitolul dedicat reproducerii ne-a fost incredințat să-l studiem de sinestătător acasă.

Acum, educaţia sexuala li se dă copiilor din şcoală, şi oricum apar „surprize” fel de fel cu adolescenţii.

Când fecior-mio era prin clasa a opta, la şcoala le-au facut o lecţie cu filmuleţe şi explicaţii, pentru a aduce la conştiinţa elevilor responsabilităţile şi riscurile relaţiilor sexuale. Eu, ca mamă grijulie, ştiind ca tat-su îi departe şi n-are de cine să întrebe, unele întrebări mai deocheate, îmi iau inima în dinţi, fac o mutră cât se poate de serioasă şi mă duc la el în cameră:

-Dragul mamei, vreau să discut ceva serios cu tine.

El, se uită lung la mine cu privirea aia „oare ce-am mai făcut de data asta?” şi aşteaptă.

-Uite, referitor la lectia care aţi avut-o astăzi, dacă mai ai ceva dubii ori întrebări, sunt întotdeauna dispusă să încerc să-ţi explic…

Pe parcursul, decursului meu ”deştept”, culoarea şi expresia feţei se schimbau încet. La un moment dat se uită la mine, zâmbeşte pe sub mustăţi şi-mi zic:

-Da tu ce, chiar n-ai altceva ce face? Du-te şi caută-ţi de treburi, că mie ce-mi trebuie eu ştiu.

Am zâmbit şi eu şi am adăugat:

-Dacă vreodată, vei avea nevoie de ceva ori de un sfat, să nu te jenezi să mă întrebi…

Am ieşit din cameră cu un răsuflat adânc şi cu gândul, că poate cu fic-mea până o mai creşte, mi-o fi mai uşor să discut pe aşa teme.

Şi n-a trebuit să aştept mult, căci aici de prin clasa a doua încep să studieze la Ştiinţele despre natură, toate sistemele corpului uman, inclusiv şi cel reproductiv.

Eu nu ştiu ce film le-a arătat profesorul la şcoală şi ce desene, dar copila mea a venit traumată după lecţia cu pricina.

Eu stau la bucătărie şi tai legume pentru borş. Ea vine spăsită şi îngândurată, se aşează la masă şi o văd că se tot frământă şi nu ştie cum să înceapă vorba. „Precis s-a certat iar cu prietena”, m-am gândit eu.

-Cum astăzi la şcoală,prinţeso? – O iau eu aşa mai pe departe

-Mamă, eu nu vreau să am viermi! -Trece ea răspicat direct la ce-o durea.

Mi s-a părut că vorbeşte de jocul ei din compiuter, unde creştea legume:

-Păi, trebuie să fie prin meniul jocului vreun remediu ca să stropeşti legumele împotriva viermilor.

-Mamă, tu nu înţelegi nimic! Eu nu vreau să fac bebeluşi, nu vreau să intre viermii la mine şi să crească bebeluş.

Când a „ajuns la girafă” despre ce vorbeşte copilul, mai n-am tăiat jumate de deget în loc de ceapă.

Zic:

-Stai, că aici ceva ai luat-o razna cu imaginaţia. În primul rând nu-s viermi, dar spermatozoizi.

-Apoi, da. Profesorul tot aşa le-a zis,dar parca-s viermi.

-În al doilea,rând aceasta nu se întâmplă la copii. În al treilea rând….

Şi iaca aşa pe punctişoare cu mare greu am liniştit copila şi i-am clarificat filmul de groază pe care şi-l făcuse ea.

Iar după asta , stăteam şi mă gândeam că totuşi, poate prea degrabă au început-o cu explicarea reproducerii umane? Cum era înainte,tot nu era bine, că o făceau prea târziu, ori deloc.Învăţa care şi de pe unde putea, şi cum putea. Dar şi acum parcă prea devreme s-au apucat ei să le explice chestia copiilor. Ori poate filmuleţele educative sunt prea expresiv şi animat făcute?…

 

Pelimenii veseli

 

Sâmbătă, odraslele mele, au dorit „pelimeni”. Mă uit la ei mai lung şi le zic:

-Facem, dar toţi participă. Cine nu participă nu manâncă. Ei au acceptat bucuroşi, cu gândul că facem la forma speciala. Nu ştiau ei, că eu, împrumutasem forma lui vară-mea şi o să trebuiască să incleie cu degeţelele 🙂 .

Fac aluatul, pregătesc carnea, întind prima turtă şi invit asistenţii. Ei vin bucuroşi, îşi suflecă mânecile şi aşteaptă să scot forma, ei să puna carnea şi să scoata produsul deja gata de pe formă. Hâm, nu rele planuri.

-Şi ce vă uitaţi ca la muzeu? Eu pun carnea voi lipiţi.

Şi încep să le arăt cum să lipească,ca să iasă frumoşi şi să nu se dezlipească la primul contact cu apa fierbinte. Ei se holbează la mine, se uită unul la altul şi … începe veselia. Jumate de oră cât am lipit pilimeni, am râs porţia pe o lună cred. La început întorceam „bracul” înapoi şi ceream refacerea produsului ca să fie de calitate şi prezentabil, dar după câteva minute am înţeles că nu are rost. Ar fi luat până a doua zi dimineaţă lipitul.

-Mamă, tu fă turta şi tai-o, că restul facem noi, tu nu ai imaginatie destulă pentru aceasta. Ce-i cu chestiile astea toate de-o formă şi mărime? Aşa nu merge.

-Cine a mai mâncat vreodată smochine împlute cu carne? Specialitatea lu fic-ta, uite! Ha-ha-ha.

-Mai bine te-i uita la boţurile tale, parcă-s glod mototolit, zi mamă dacă nu-i aşa.

-Tu tot n-ai imaginaţie, ia uitaţi-vă mai bine, ăsta-i un monstru, vezi ce ochi straşnici.

-Da,da, şi aia-i perna unde să doarmă monstrul?

Ha-ha-ha……

-Măi copchiilor, măcar lipiţi bine, că o să iasă carnea din aluat când o să-i aruncăm în apă.

-Da ce importanţă are, ce parcă în burtă nu tot se amestecă tot. Ha-ha-ha…

Şi aşa cu crize de râs şi glume unul pe seama altuia, am ajuns si la aruncatul in cratiţă.

Poftim de admiraţi operele de artă.

Cât au fiert, discuţia a continuat cu presupuneri de tipul:

-Monstul tău,oare o să iasă lipit de pernă ori de smochinele mele?

-Cred că o să iasă toate lipite de toţi…

A dat Domnul şi au fiert, şi numai i-am pus pe farfurii s-a reluat veselia. Nu ştiu cum de nu ne-am înecat printre hohotele de râs.

-Mamă ce mi-ai pus monstrul făcut de frati-mio în farfurie?

-Şi cum înţelegi tu că-i monstrul meu acolo, în gramada de aluat cu carne? Poate-s smochinele tale neîmplinite.

Aici vă prezint câţiva dintre campionii cei mai haioşi şi rezistenţi, care după ce au trecut prin foc şi apă fiartă au reruşit să rămână intregi. Restul nu-i arăt, că dacă ii vede mama din întâmplare face criză de ruşine.

Gata, mai mult nu mai cumpar pelimeni de la magazin. Or fi ei mai frumoşi şi mai prezentabili, dar nu aduc atâta plăcere şi veselie. 😉

 

Imaginaţia este totul

 

Albert Einstein 

Am stat de vorbă, zilele acestea, cu o doamna care are un lucru foarte interesant. Este operatoare la telefon, la o companie care oferă servicii intime, de la distanţă. Adică aşa mai pe înţelesul tuturor să numim lucrurile pe nume, prestează serviciu de sex prin telefon. Are o voce de ti-i mai mare dragul s-o asculţi vorbind, cu condiţia ca n-o ai în faţă când îţi vorbeşte.

Pentru că vocea de sirenă seducătoare nu se lipeşte deloc cu gabariturile, fotografia, aparenţa şi mai ales igiena personală.

Nu sunt o persoana cu preconcepţii şi sunt împotriva oricăror discriminări. Pentru mine poate fi persoana si în pătrăţele, poate face ce vrea, cu cine vrea şi când vrea (atâta timp cât este reciprocă dorinţa), poate să exercite orice profesie(căci dacă este profesia,înseamnă că există necesitatea de aşa profesie pe piaţa muncii), atâta timp cât rămâne „om”. Şi atăta timp cât nu-mi calcă teritoriul meu privat(vorba împrumutată din vocabularul feciorului).

Pe doamna o admir, pentru că a reuşit să-şi găsescă punctul forte şi să-l facă profitabil. Bravo ei! Mulţi alţii cu mai multe talente şi aspect angelical, nu reuşesc să-şi găsească o ocupaţie.

Dar de când am discutat cu ea, mă tot întorc cu gândul la această doamna şi de câteva ori m-a apucat o isterie de râs serioasă, numai când mă gândesc la discrepanţa dintre ce-şi închipuie cei care îi solicită serviciile şi adăvăr.

Majoritatea clientilor şi-or fi închipuind o Miss Univers, cu picioare de la urechi, chip de fotomodel, lengerie sexi şi un miros îmbătător si senzual de parfum :D. Sper să nu aibă oportunitatea să se întâlnească vreodată cu operatoarea de aspect nespus de departe de închipuirile lor şi miros care te doboară, dar nu prin senzualitate.