Turiştii

 

Ies de la servici grabită cu gânduri mii care se roteau la o viteză uimitoare: trebuie neaparat să trec pe la magazin,oare n-am uitat lista de cumpărături, să nu uit să iau sandalele de la reparat, ce sa fac pentru cină… Aşa concentrată şi îngândurată,mai nu m-am lovit de câteva persoane. Ridic mutra de la cotrobăitul listei de cumpărături în geantă şi văd un grup mare de persoane. Toţi cu aparate de fotografiat, scoţând fotografii, gesticulând,arătându-şi entuziasmaţi ceva unul altuia şi tot exclamând waw, ah,oh cu mirare şi admiraţie.

Oare ce-o fi văzut ei,dom-le, ce minune minunată?

Întorc capul,mă uit şi eu şi nu văd nimic deosebit, exact ceea ce văd în fiecare zi pe drum spre şi dinspre lucru. Las în voia Domnului graba de mai înainte, uit de ce căutam odinioara în geantă, îmi iau o îngheţată de la chioscul din colţ, mă aşez frumos pe o bancă mai la umbră şi încep să urmăresc entuziasmul turiştilor. Mă uit la ei şi urmăresc privirea lor la tot ce le stârneşte mirarea şi admiraţia. Încet,încet reuşec şi eu să văd frumuseţea locului, palmierii inundaţi de soare, straduţele frumos amenajate cu steguleţe şi ghirlande multicolore pentru sărbătorile de Sf Joao şi Sf Antonio,arhitectura frumoasă a bisericii vechi şi clădirea primăriei, cocostârcii care şi-au facut cuibul chiar pe biserică.

Mi-am amintit şi de uimirea şi admiraţia mea când am venit pentru prima dată aici, totul mi se părea atât de minunat, atât de frumos şi deosebit… ca peste câţiva ani să mă încadrez cu succes în rândurile celor grăbiţi şi ocupaţi şi să ignor frumosul din jur. Şi de ce oare, trebuie să vină turiştii ca să-ţi holbeze ochii la ceea ce ai sub nas? Şi de ce oare, numai când suntem pe rol de turişti ni se trezeşte acea dorinţă de a descoperi frumosul?…

Şi ca să nu rămână această redescoperire a mea numai pentru mine am scos câteva fotografii, să împart frumosul şi cu voi.

DSC01955

DSC03349

DSC03338

DSC03343

DSC03337

DSC03260

DSC03263

 

 

Cresc copiii, „creştem” şi noi

 

Când cu toată dragostea şi entuziasmul, te apuci să faci tortul de aniversare pentru copilul tău şi când pe tort scrii nu 1 şi nu 6 şi nu 10 , dar 16, parcă te loveşte ceva peste cap. Priveşti cifrele de pe tort, te aşezi alături şi încerci să-ţi dai seama când au trecut anii.DSC03326

Parcă mai ieri bătea cu picioruşele în burtă, dacă nu-şi găsea poziţia potrivită, iar eu tresăream de fiecare dată de grijă, poate am făcut ceva ce nu-i place. Primul plâns când a ieşit la lumină şi pofta cu care a început să mănânce îndată cum a găsit pieptul mamei, nopţile nedormite, când îl supăra ceva… Mi-am amintit de jurnalul pe care-l scriam în timpul când el era micuţ. L-am deschis şi am început să citesc despre primele cuvinte, primii paşi, primele bazaconii. Cu zâmbet pe buze şi lacrimi în ochi îmi aminteam despre multe lucruri care cu timpul încep să-şi piardă din amănunte. Acum ca să-l cert pentru ceva trebuie să-l rog să se aşeze undeva, altfel parcă mi-i şi ruşine să-i ţin morală când măsoară un cap mai mult ca mamă-sa.

Avea vreo doi ani, când l-am rugat să nu închidă uşa ca să intre aer în casă. Şi aici s-a început concertul.

– Care aer? Unde-i aerul? Vreau să văd aerul!!!!!!!

Şi încearcă să-i explic că aerul nu se vede, el se respiră, se simte. Nici vorba.

-Dacă trebuie să intre în casă,inseamnă că se vede.Arată-mi aerul!

După mai multe tentative fără succes, când deja eram disperată, nu mai ştiam cum să-i explic şi cum să-l liniştesc, am observat câţiva iepuraşi de soare pe perete:

-Uite, vezi? Ăsta-i aerul, a intrat deja şi se plimbă prin casă.

Numai aşa am reuşit să-l liniştesc şi încă mult timp, când vedea iepuraşi de soare striga şi bătea în palme de bucurie:

-Uite, aerul iar a intrat!

Acum, deja el este cel care ar putea să-mi explice multe lucruri. Uneori, îî povestesc istorioare din jurnal şi zâmbeşte mulţumit pe sub mustăţi.

La mulţi ani, bebeluşul meu de aproape doi metri! 🙂