Acum vremea s-a schimbat…

Era o vremea când tare mă mai enervau ”gospodinele” care aveau grijă să spele mai întâi chiloții vecinilor și numai pe urma pe ai lor. Dar de-un timp încoace, chiar le admir și le jelesc, sărăcuțele. Dapoi vă închipuiți ce hărnicuțe și organizate trebuie să fie ele, ca să le dovedească pe toate. Mă uit după mine, parcă mă strădui să port numai grija mea și a familiei mele și cât n-aș alerga și nu m-aș învârti, tot mai rămâne câte ceva nerezolvat. Dar ele, cu toate grijile personale, mai reușesc să pună la cale și viața celor din jur, s-o descoasă amănunțit și s-o coase la loc ,așa cum li se potrivește lor mai bine. Ce parcă lumea știe a trăi, nu știe, noroc de ele ”Super Gospodinele”, că mai fac ordine prin rânduiala vieții, că altfel, s-ar duce totul de râpă.
Câteva zile în urmă, am auzit-o pe una punând la cale viața unei femei. Că cică, tare-i disperată săraca de atâta singurătate, că ”precis n-o să mai aștepte până a veni ”nhirli”, adică mirele, s-o ceară și s-a duce singură să ceară omul de la mam-sa.” Și, de atunci, mă tot gândesc la afirmația respectivă. La început mă amuza, că uite, D-le, ce mai inventează lumea. Dar trecând câteva zile, m-a pus pe gânduri treaba asta. Poate are ”Super Gospodina” dreptate. Vorba cântecului Zinaidei Julea:
” Azi nu-i cum a fost odata
Doi baieti pe langa o fata
Astazi moda s-a schimbat
Sapte fete la baiat,…”
Dar dacă-i așa, ap au încurcat-o săracele fete. Pentru că, după obiceiul strămoșesc, cine era cu pețitul, era flăcăul nu fata. Și toată rânduiala, și toate poeziile specifice evenimentului, sunt gândite penrtru băiat. Și vă închipuiți cum umblă sărmana fată de-și caută ”stărostiță”, se impodoghește frumos, se duce la casa flăcăului și… ce să zică? Clar că se poate el și fără versuri, dar nu-i acelaș farmec.
L-am intrebat pe atotștiutorul Google, el precis trebuie să știe, dar… el îmi da pagini întregi cu rânduiala pentru băieți: pețitul la Moldova, pețitul în Transilvania,în Bucovina.. și nimic, nici un rând pentru cea pentru fete. De unde s-o ia săracul dacă nu-i.
Dacă nici nenea Google nu știe, mi-a mai rămas o singură ieșire din situație. Data viitoare când întâlnesc ”Super Gospodina” în cauză, îmi iau inima în dinți și cu toată rușinea o întreb pe ea. Că dacă zice femeia, înseamnă că știe ea ce zice, poate pe meleagurile de unde vine obiceiurile au evoluat, s-au schimbat și o fi având și vreo rânduială pentru pețitul băieților. Nu de alta dar mai știi ce-ți aduce viitorul, poate-mi prinde bine vreo dată.

Rota do Petisco – Ruta gustărilor

Noi, locuitorii zonelor turistice, suntem obişnuiţi cu cei care vin şi pleacă. A adunat omul un an întreg bani pentru concediu, a venit frumos pe-o săptămână două ori o lună(în dependenţă de cât a reuşit să adune) şi a fugit repede acasă ca să porneasca procesul adunatului pentru concediu următor. Şi ne bucurăm nespus de turişti, le zâmbim, le povestim istorioare, îi sfătuim ce şi unde să vadă, ce şi unde să încerce, în fine, îi facem să se simtă cât mai bine, să cheltuie cât mai mult şi să mai revină, aducând poate si pe alţii cu ei.

Dar, deja de câţiva ani, avem o turistă, la care pesemne că tare i-a mai plăcut la noi, că nu vrea să plece nici în ruptul capului. Şi măcar de-ar fi ca toţi ceilalţi turişti, să cheltuie şi să tot cheltuie. Nu, Dom-le, aceasta-i deosebită de tot, s-a cuibărit aici şi numa pagube aduce – Criza, bat-o vina.

La început, localnicii au privit-o aşa cu nepăsare, oarecum: „ care criză, oameni bun, turişti au fost, sunt şi vor fi mereu, să vedeţi ce repede scăpăm noi de ea”. Dar, văzând că, pe an ce trece turişti mai puţini şi mai săraci ne vizitează, au început localnicii să se scarpine pe la ceafă, să se adune in grupuri şi să-şi împărtăşească unul altuia preocupările. Aşa, s-au format diferite grupuri şi asociaţii susţinute de primărie, care aveau ca obiectiv principal, ridicarea comerţului local, atragerea turiştilor şi cu aceasta, alungarea de pe tărâm a oaspetei nepoftite.

Una din ideile de mare succes, pornită acum patru ani şi îmbunătăţită din an în an, este aşa numita Rută a Gustărilor (Rota do Petişco). Se deschide la început de septembrie, când epoca turistică se apropie de sfârşit, şi ţine până la mijlocul lui octombrie. Fiecare restaurant, patiserie, sau cafenea care doreşte să participe la proiect, serveşte pentru un preţ simbolic de 2,5 euro o gustare cât mai specifică regiunii şi casei. Turiştii şi localnicii, care vor să savureze diferitele bunătăţi îşi cumpără un paşaport de 1 euro, unde sunt enumerate toate punctele rutei cu descrierea gustării servite în fiecare. Trucul este, ca un singur participant, să viziteze cât mai multe puncte, aşa că, după fiecare vizită, ţi se pune o ştampilă în dreptul restaurantului respectiv şi gata, mai mult aici daca vii plăteşti după meniul obişnuit.

Numai să vedeţi, oameni bun, ce se face în tot oraşul, mai ales la ora mesei, umblă toţi cu paşapoartele rutei şi tot socot unde au fost, ce au mâncat şi unde să se ducă astăzi. Anul acesta au intrat şi câteva orăşele din apropiere în joc, aşa că zona de gustări s-a mărit considerabil. In acest mod persoanele reuşesc să descopere şi să aprecieze cât mai multe localuri, iar localurile să obţină o publicitate mai mare.

Ca în fiecare an, chiar daca nu-s turista, mi-am cumparat şi eu paşaportul şi ublu cu el prin oraş în căutarea noilor delicii.

DSC03728

DSC03727

Dacă, vreodată vă pomeniţi prin orăşelul nostru în septembrie, neaparat încercati „Rota do Petisco”, veţi rămâne foarte multumiţi de experienţă.