N-a putut să doarmă toată noaptea de emoţii. Chiar şi în puţinele momente când îl fura somnul,îi apăreau în vis diferite chipuri. Iar el, se chinuia s-o cunoască, să ghicească care este ea. Nu şi-o mai amintea. Nu avea nici măcar o fotografie cu ea. De când se ţinea minte i-a avut în preajmă doar pe bunica şi pe tata. După spusele lor, mama a stat cu el doar câteva luni după ce s-a născut. Ar fi dorit şi el, ca orice copil s-o aibă în preajmă, sau măcar să-şi poată aminti ceva despre ea.
De cele mai multe ori, când o întreba pe buni cum este mama lui, cum se juca cu el şi de ce a trebuit să plece, ea îşi ferea privirea şi schimba tema. Alteori, când era supărată, bunica zicea cu ură să uite de ea, că nu merită să i se spună mamă, căci a pus mereu pe primul loc, băutura, ţigările şi drogurile, că niciodată nu i-a păsat de Petruţ şi chiar şi în puţinele luni cât a stat cu ei a fost o răutăcioasă şi nepăsătoare. Dar Petruţ, n-o credea, zicea şi ea verzi şi uscate, la ciudă, la nervi ori poate de bătrâneţe. Cum să fie mama lui chiar aşa? Doamna educatoare la grădiniţă le-a spus că mama este fiinţa cea mai scumpă şi cea mai bună din lume. El ştia toate poeziile şi cântecele despre mamă, pe care i-a învăţat educatoarea şi neapărat o să i le spună, când o vede.
Astăzi, de cum s-a genit de ziuă, el a sărit din pat şi a aranjat, încă o dată, puţinele cărţi şi jucării pe care le avea. A strâns patul şi s-a îmbrăcat frumos, să vadă mama ce băiat bravo este el. A scos lădiţa lui secretă din ascunzişul de după cărţi şi o ţinea cu drag la piept. Acolo, sub capac, erau toate cadourile lui, facute la gradiniţă de ziua mamei şi alte desene făcute de el acasă, tot pentru ea. Când va intra în casă, şi-l va strânge la piept, aşa cum văzuse el că fac mamele altor copii când îi aduc sau când îi iau de la gradiniţă, şi aşa cum făcea bunica, de câte ori avea timp, el va fi cel mai fericit copil din lume. Atunci o să-i dea lădiţa scumpă, iar ea văzând câte lucruri frumoase a făcut Petruţ, v-a fi cea mai fericită mamă din lume.
Tata zice, că mama a trebuit să plece departe, la un fel de spital, căci nu se simţea prea bine. Iar bunica îi reproşează cu ciudă că spitalul ei se numeşte puşcărie şi dacă ar fi băut mai puţin vin, n-ar fi consumat droguri şi n-ar fi furat de pe la casele oamenilor, nu era necesar să meargă acolo. Buni, mai zice, uneori, că dacă mama n-ar fi băut şi fumat porcării când Petruţ era la ea în burtică, acum n-ar trebui să meargă atât de des la medic. Uneori, tati tot bea mult vin şi fumează ţigări cu miros diferit. Atunci Petruţ se teme de el, fuge şi se ascunde în camera lui, iar bunica plânge şi se roagă la icoana de pe perete. În aşa momente, tare-i mai este frică să nu se îmbolnăvească şi tati de aceiaş boală ca mami şi să trebuiască să meargă şi el la spitalul numit puşcărie.
Acum era deja trecut de prânz şi mami nu ajunsese încă. Tati era plecat s-o aducă, iar bunica se plimba fără rost prin casă bolborosind ceva sub nas.
S-a deschis uşa şi în prag a apărut tati cu o doamnă, asta trebuia să fie mama lui. S-a ridicat brusc de pe scăunel şi a pornit zâmbind şi fericit spre ea. Dar la jumate de drum a încetinit pasul, nu a văzut aceiaş fericire în ochii ei. Poate totuşi, nu era asta mama lui.
– Ce te-ai oprit Petruţ la mijloc de cale, haide, vino, salut-o pe mama ta, îi spuse tata.
Petruţ s-a apropiat timid şi a întins mâinile s-o cuprindă. Doamna l-a privit lung şi rece şi l-a cuprins neîndemânatic. Şi-a amintit de cutiuţa lui cu cadouri pentru ea şi a fugit repede s-o aducă. Când s-a intors să i-o dea, de la emoţii a scăpat-o jos. Pe podea s-au întins cele câtva desene şi felicitări, facute cu mâinile lui.
– Adună-ţi mâzgâlelile de pe podea, că mi le arăţi altă dată. Acum sunt obosită şi mi-e foame, i-a spus repezit doamna-mamă. Bunica s-a uitat lung şi trist, Petruţ s-a aplecat şi a strâns cu mâinile tremurânde conţinutul cutiei, iar tata a deschis gura să zică ceva, dar a inchis-o la loc.
Târziu, când Petruţ stătea în pat şi ştergea încet lacrimile cu mâneca de la pijama, bunica a venit şi s-a culcat lângă el. Din bucătărie se auzea zgomot de sticle, râsete şi venea mirosul ăla straniu diferit de cel de la ţigări.
-Bunico, cred că medicii nu au lecuit-o bine pe mami la spitalul puşcărie, dacă iar bea mult vin.
– Apoi, văd şi eu că n-au lecuit-o. Şi dacă va merge aşa, mă tem să nu se întoarcă înapoi de unde a venit, dar deja împreună cu taică-tu, i-a răspuns bunica, ştergându-şi şi ea lacrimile de pe obraji.