M-am ciupalat!!!

A fost o perioadă când, fiind fără de lucru și având fetița mică, am hotărât să fiu dădacă și pentru alți copii, nu numai pentru ai mei. Era o veselie în casa mea în timpul zilei, de mă mir și acum că vecinii mei nu au facut revolutie. Fiecare copil mi s-a gravat în memorie cu anumite calități, gesturi, fraze specifice. Unul dentre copii, Andrușa, o dulceață de băiat de vreo 3 anișori, cu gropițe în obraji, avea o formă tare amuzantă de a se supăra. Punea mănuțele încrucișate la piept, capul în jos, buzele un pic înainte, ca la rățușcă și cu o voce supărată, declara :frowning_donald_duck_by_hennei-d5ocfa6

”M-am ciupalat!!!”.

Și atunci, la moment, și acum de câte ori îmi amintesc, imi stârnea și-mi starnește un zâmbet de înțelegere și dragoste. Copiilor li se permite să se supere, ba chiar este un farmec deosebit in modalitatea lor de a o face. Unii se bosumflează, alții își iau jucăriile și pleacă acasă, unii se pun jos și dau din picioare, alții strigă-n gura mare,… fiecare cu felul sau.
Adulții tot au diferite metode de a-și arăta supărarea. Dar când se ajunge la supararea celor adulți, eu nu mai am aceeași răbdare și înțelegere. Niciodată nu am putut înțelege, cum pot doi adulți să locuiască în aceeași casă și să nu vorbească cu săptămânile. Ori părinții care se supară pe copii lor și-i pedepsesc cu tăcerea.Care-i logica? Orice neînțelegere se poate rezolva doar prin comunicare, iar dacă cei supărați nu comunică, cum o să înțeleagă ei ce îi irită, îi supără unul la altul și cum să facă pe viitor ca să evite așa momente?
Alt tip de supărare este, când unul se supără iar celuilalt nici prin cap nu-i trece care ar fi motivul. Asta chiar îi gogonată. Adică te-ai suparat pe cineva pentru că a zis, sau a făcut ceva ce te-a deranjat. Dar dacă tu nu-i explici celuilalt motivul supărării, cum poate el să-și îndrepte greșeala? Ori poate discutând , ajungi la concluzia că de fapt nici nu este motiv de supărare.

Fiecare adult, ca și copil, cu moduri unul mai ciudat ca altul de a arăta lumii că-s supărați.

Eu nu-mi amintesc când am avut o supărare de lungă durată, nici chiar în copilărie. Se întâmplă uneori, ca să mă deranjeze anumite chestiuni, dar nu recurg niciodată la manifestări copilărești de tipul: ”M-am ciupalat!”. În momentul când cineva mă supără, încerc să analizez situația, motivele. De cele mai multe ori încerc să vorbesc cu această persoană, direct, ca să vad daca am întradevăr motive de supărare. Și dacă le am, apoi tot prin discuție încerc să clarific situația, in speranța de a evita așa momente în viitor. În cazul, în care sunt persoane care încearcă să mă supere intenționat, ori persoane care nu fac parte din cercul celor apropiati, dragi și respectați de mine, pur și simplu comunic cât mai puțin ori de loc cu ei, și mă strădui să nu mă afecteze acțiunile și vorbele lor.

Dar expresia lui Andrușa, este prezentă în familia noastră. Și eu, și feciorul, care pe atunci era mai măricel și-și amintește multe lucruri, uneori, în glumă, imităm mutrița de rățușcă supărată și afirmăm:
– M-am ciupalat!

*Sursa imagine-google imagini*