Soarele e unul, Mama una este

„Soarele e unul

Mama una este”

Grigore Vieru

Relația între mama și copilul ei e specială. Nu zic bună ori rea ci specială, diferită de la caz la caz și de la perioadă la perioadă. Dacă am face un grafic matematic a unei relații dintre aceeași mamă și același fiu/fiică de-a lungul anilor ar fi o  linie sinuoasă cu suișuri și coborâșuri abrupte și cu unele porțiuni, mai mult sau mai puțin liniare.

Apariția propriilor copii, maturizarea lor și toate  momentele alături de ei, mă fac tot mai des să mă gândesc și să analizez propria mea relație cu maică-mea. Toate fazele și extremele prin care a trecut și modul cum înțelegeam eu lucrurile la diferite etape ale acestei relații. Au fost perioade în copilaria și mai ales în adolescență când îmi părea că o urăsc, că nu procedează corect, că nu știe nimic, că nu mă iubește așa cum trebuie, așa cum alți părinți își iubesc copiii ori cum le iubește pe surorile mele. Îmi doream să cresc cât mai repede, să fiu independentă și cât mai departe de părinții  care nu mă înțelegeau. Îmi amintesc că, o data, i-am reproșat mamei că le iubește mai tare pe surorile mele, iar ea cu tristețe în glas și în privire mi-a zis:

– O să ne întoarcem la tema acesta peste ani, când vei avea și tu copii și atunci te voi întreba pe care dentre ei îi iubești mai tare.

Și a sosit acea vreme, când ar putea să mă întrebe, să-mi reproșeze, dar n-a făcut-o și nu cred că vreodată o va face, pentru că m-a iertat de mult, poate chiar îndată, pentru acea întrebare nechibzuită și pentru multe altele.

Acum, după ani, când privesc înapoi îmi amintesc momente, situații și sentimente pozitive, vesele și mă apucă dorul de acele timpuri petrecute acasa, lângă ea. Cum m-a înfășat ca pe un bebeluș în prosop, când aveam deja vreo 5/6 ani, și mă ducea în brațe de la baia de vară în casă, iar eu cu capul pe umărul ei simțeam o pace și o fericire deosebită. Cum mergeam împreună pe jos spre casa bunicii, pe lângă păduricea dentre sate. Multe întâmplări și situații s-au șters din memorie, lăsând doar unele amănunte(culori, mirosuri, sentimente), dar care spun multe, readuc multe in memorie.

În adolescență îmi părea bătrână, iar acum refuz să accept vârsta ei. Pentru mine ea s-a oprit la o anumită vârstă și va rămâne mereu tânără, indiferent de ce spune pașaportul și certificatul ei de naștere. Atunci demult, îmi părea că nu știe nimic ori ceea ce știe ea nu mai este actual, acum nu mă satur s-o ascult. Mi-e interesant orice de la amintirile ei din copilaria grea până la cugetările și sfaturile despre diferite situații de viață.IMG-20160102-WA0007

Și-i mulțumesc Domnului, că demult, bunicul fiind la război, într-o noapte, pe când  linia frontului trecea nu departe de satul lor, a reușit să fugă  la bunica ca să-și potolească dorul. Iar din dorul și dragostea acelei nopți s-a născut mama. Îi mulțumesc că, în noaptea când, fiind un bebeluș mic, înfășată în multe cârpe ca să nu înghețe și a căzut din căruță, a reușit bunică-mea s-o găsească înainte să fie călcată de alte care ori luată de vreo jivină. Îi mulțumesc pentru că în iarna grea și friguroasă din anul când s-a născut cu toate că nu prea aveau cu ce face focul și de multe ori îi înghețau degetele la mâini și picioare a reuțit să supraviețuiască, că necătând la foamea îndurată, a reușit să se țină de viață și să crească o femeie puternică și bună. Și mai ales îi multumesc că am avut norocul să fie mama mea.

Sa-i dea Domnul sănătate și multi ani înainte alături de noi.