Cărțile, se citesc diferit.

Cărțile, se citesc diferit.

Când citești o carte buna, dar Buna- Buna nu bunicica, interesanta ori așa și așa, apoi, o citești diferit, foarte diferit de celelalte cărți.

Încet, fără grabă, cu pauze, căci la așa o carte te interesează nu numai acțiunea și deznodământul, ci tot, fiecare moment, fiecare amănunt, fiecare virguliță. Ochii citesc, mintea analizează și vede iar sufletul simte. Ești fericit, ori trist, zâmbești ori plângi, odată cu personajele, iar urechile parcă aud pașii, trenul, vântul, etc. Cu așa o carte cititorul e pierdut pentru realitate din momentul când începe s-o citească. El este nu acum și aici, cu o carte în mână, el este acolo și atunci printre pagini, printre rânduri. El traversează păduri, munți, orașe, el trăește istoria nu doar o urmărește. Pagină cu pagină se desfășoară două aventuri în paralel, cea a personajelor și cea a autorului. Iar prin aventura autorului mă refer la ”cum” a ales el să redea firul istoriei. Anumite momente te fac să te oprești din citit. Citești o frază ori chiar o pagină întreagă de mai multe ori și nu pentru că nu ai fi înțeles ce a vrut să spună autorul, ci pentru a te minuna ”cum”. Cum a reușit El/Ea autorul/ea să rânduiască niște cuvinte simple, cunoscute de toți în așa fel, încât să te facă nu numai să înțelegi cu mintea, dar să și simți cu sufletul. Să te atingă întratât, încât să te oprești, să închizi cartea și impresionat să meditezi asupra celor citite.

Când închei lectura unei cărți Bune-Bune,rămâi un pic trist, pentru că nu ai fi vrut să se termine. Și câteva zile mai  macini la moara ta boabele cărții. O lași pe noptieră precum făceai când o citeai încă și nu te înduri s-o pui pe raft printre celelalte cărți. Și nu ești în stare să pornești altă carte, pentru că nu ești gata să părăsești lumea în care ai trăit și personajele pe care atât de bine le-ai înțeles. Uneori o deschizi la întâmplare și mai citești o dată cele deja citite, căci scrisul bun nu te plictisește de câte ori nu l-ai citi.DSC03959

De câteva zile am încheiat lectura cărții ” Arta refugii. O copilărie transilvană” de Paul Goma, dar mai stă și acum pe noptieră și-mi ”zice” noapte bună și buna dimineața. Lumea ei încă nu mă lasă și nici eu încă nu o pot lăsa. Încă se mai macină boabele ei la moara mea…

P.S.  Katrin, mulțumesc mult.  Datorită ție l-am descoperit pe Paul Goma.