Cărțile, se citesc diferit.

Cărțile, se citesc diferit.

Când citești o carte buna, dar Buna- Buna nu bunicica, interesanta ori așa și așa, apoi, o citești diferit, foarte diferit de celelalte cărți.

Încet, fără grabă, cu pauze, căci la așa o carte te interesează nu numai acțiunea și deznodământul, ci tot, fiecare moment, fiecare amănunt, fiecare virguliță. Ochii citesc, mintea analizează și vede iar sufletul simte. Ești fericit, ori trist, zâmbești ori plângi, odată cu personajele, iar urechile parcă aud pașii, trenul, vântul, etc. Cu așa o carte cititorul e pierdut pentru realitate din momentul când începe s-o citească. El este nu acum și aici, cu o carte în mână, el este acolo și atunci printre pagini, printre rânduri. El traversează păduri, munți, orașe, el trăește istoria nu doar o urmărește. Pagină cu pagină se desfășoară două aventuri în paralel, cea a personajelor și cea a autorului. Iar prin aventura autorului mă refer la ”cum” a ales el să redea firul istoriei. Anumite momente te fac să te oprești din citit. Citești o frază ori chiar o pagină întreagă de mai multe ori și nu pentru că nu ai fi înțeles ce a vrut să spună autorul, ci pentru a te minuna ”cum”. Cum a reușit El/Ea autorul/ea să rânduiască niște cuvinte simple, cunoscute de toți în așa fel, încât să te facă nu numai să înțelegi cu mintea, dar să și simți cu sufletul. Să te atingă întratât, încât să te oprești, să închizi cartea și impresionat să meditezi asupra celor citite.

Când închei lectura unei cărți Bune-Bune,rămâi un pic trist, pentru că nu ai fi vrut să se termine. Și câteva zile mai  macini la moara ta boabele cărții. O lași pe noptieră precum făceai când o citeai încă și nu te înduri s-o pui pe raft printre celelalte cărți. Și nu ești în stare să pornești altă carte, pentru că nu ești gata să părăsești lumea în care ai trăit și personajele pe care atât de bine le-ai înțeles. Uneori o deschizi la întâmplare și mai citești o dată cele deja citite, căci scrisul bun nu te plictisește de câte ori nu l-ai citi.DSC03959

De câteva zile am încheiat lectura cărții ” Arta refugii. O copilărie transilvană” de Paul Goma, dar mai stă și acum pe noptieră și-mi ”zice” noapte bună și buna dimineața. Lumea ei încă nu mă lasă și nici eu încă nu o pot lăsa. Încă se mai macină boabele ei la moara mea…

P.S.  Katrin, mulțumesc mult.  Datorită ție l-am descoperit pe Paul Goma.

11 gânduri despre &8222;Cărțile, se citesc diferit.&8221;

  1. Mai fumei (cum se spune pe la noi, accentul se pune pe a 2 silaba 🙂 ), eu am o idei (asijderea cu accentul): sa scrii tu aici despre cartile pe care le citesti si te-au emotionat. Tu stii de unde vine si *fumei* si *idei*. Chiar saptamina trecuta am trecut pe la o librarie, aveam timp liber si eram obosita. Stiam ca libraria Cartier din apropierea strazii Armeneasca are o sofa comoda pe care sa-ti odihnesti spatele, si am indraznit: ca sa vezi tot Paul Goma si tot acest titlu m-a tinut 15 min (am recitit fragmentul cu fumeia si ideea). Marie, m-a reinseninat, m-a pus pe jalit si m-a inveselit. Pentru mine asta inseamna o carte BUNA.

  2. A 2 carte care m-a tinut mai mult pe sofa a fost cea aparuta acum recent la editura Cartier, de Iurie Colesnic, despre destine de femei din Basarabia si Moldova. Am citit despre Magda Isanos, stii tu de ce. Marie, ce oameni au trait pe paminturile estea si despre care nu am stiut. Cartea mi-a atitat curiozitatea, m-a facut sa visez, sa caut si despre altii. Si asta o carte BUNA, nu-i asa? (de cumparat nu am cumparat-o, cu 300 de lei).

  3. Si, ma crezi sau ba, la Cartier au aparut alte volume frumos tartajate, de Druta, in primul rind, Marie. Si le-am adulmecat si le-am mirosit, si m-am gindit la tine, asa a fost, m-am gindit la tine, ca ti le-as trimite si pe astea 🙂 Poate mai tirziu, cind libraria anunta reduceri la carti.

  4. Sa ne reintoarcem la Paul Goma, eu l-am descoperit cu alta carte, prima o fi din sirul de carti-biografie, „Din Calidor”, copilaria lui in satul Mana, din Orhei. Oh, Marie, e un film viu, vizual, olfactiv, gustativ fiecare pagina . Era o editie mai veche din anii ’90, prima care a fost distribuita in bibliotecile din sate. Poate o gasesti, s-o citesti.

    • Ecaterina, eu aici nu am sanse s-o gasesc. Doar in versiune digitala, dar nu stiu de ce cititul cartilor pentru mine, trebuie sa fie pe hartie. Citirea virtuala nu are acelas farmec. Asa ca o sa inchei tot cu tine contract incolo, mai in vara, cand le-oi termina de citit pe cele din „posilka” trecuta. ce zici?

  5. Cu mare bucurie semnez contractul 🙂 poate spre vara ai norocul sa ai parte si de niste reduceri! Voi fi eu atenta la asta. vezi aici oferta de la Cartier (poti descarca si lista in format pdf). O saptamina cu soare in suflet sa ai, draga mea Marie!

  6. Orice leac pentru suflet si inima e binevenit:-) Fiind peste mari si tari nu cred ca in curind voi avea sansa sa citesc carti scrise de acest autor. Dar daca la general, eu cred ca uneori predispozitia pentru un autor sau altu depinde si de starea sufletului, cit de ravasit e sau din contra cit de linist e pentru moment. Fiind vorba despre carti bune sau nu prea, nu prea am curajul sa ma pronunt, dar am avut o experineta recente citindu-l pe Balzac „La Rabouilleuse” (na, nu stiu cum sa traduc in romana). M-a fascinat puterea cuvintului si cit de real descrie autorul evenimentele. Aveam impresia ca cineva ma insfaca pentru doua ore cit ma aflu in metro si ma transpune in perioada respectiva cu toate consecintele posibilé. Uneori simti pe propria piele miseria sociala din acea perioada dar si frumusetea ei etc. De accea inteleg perfect starea ta de suflet si euforia citind acet autor:-)

    • De acord cu tine, depinde mult si de starea in care te afli cand citesti o carte, poate sa te marcheze mai mult ori mai putin. Dar o carte bine scrisa, oricum o citesti cu placere mereu. Apropo de Paul Goma. Cartile lui au fost tiparite si in franceza, si germana, etc. Nici nu stii cum gasesti vreo una pe acolo 🙂 Balzac mi-a plcut si mie intotdeauna, dar cred ca citit in original trebuie sa fie un deliciu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s