Toţi suntem diferiţi

 

Cu câţiva ani în urmă am zburat in avion, spre Chişinău alături de o doamnă foarte simpatică şi vorbăreaţă. Cum eu tot nu pot să tac mai mult de doua ,trei minute, am încins o discuţie pe diferite teme.  În cele câteva ore de zbor am reuşit să atingem mai multe teme de discuţie, dar cel mai mult am vorbit despre copii ( cred că e ceva fiersc la doua mame 🙂  ).  Doamna avea un băiat cu un handicap fizic( nu-mi mai amintesc corect termenul medical), dar era un handicap foarte vizibil, de altfel, un copil deştept şi ager la minte. Din toate câte le-am vorbit noi, şi din câte mi-a povestit mi s-a intipărit o istorioară despre fiul ei. Zicea ea, că  după ce a reuşit să-şi aducă fiul în Portugalia, de fericire l-a dus prin multe locuri frumoase, printre care şi un centru comercial foarte mare, unde s-a străduit să-i cumpere bunătăţi care mai de care. Când au ajuns acasă l-au întrebat pe băiat ce i-a plăcut cel mai mult. Răspunsul copilului m-a făcut să plâng:

-Mi-a plăcut, că nu se uita nimeni lung la mine.

***

Sâmbătă seara, la invitaţia unor prieteni am fost cu fiica la un concert. Un fel de festival de muzică, dans şi gimnastică.  A fost frumos, o seara petrecută diferit, dar nu despre aceasta vroiam să zic. La câteva numere de dans şi gimnastică au participat persoane de o vârstă mai înaintată( cea mai mare avea 80 de ani) şi persoane cu handicap şi dizabilitate intelectuală. Făceau lucruri mai simple, îndrumaţi şi ajutaţi de atleţi şi dansatori, dar cât de bine şi armonios li s-au încadrat mişcarile lor în coregrafia generală. Toată lumea aplauda atât în timpul numerelor, cât şi la sfârşitul lor. Trebuia să vedeţi expresiile de pe feţele participanţilor speciali, zâmbet de la o ureche la alta, lumină în priviri. Iar la sfârşit atât de frumos s-au închinat şi au aplaudat şi ei alături de toţi spectatorii şi atâta energie pozitivă şi fericire venea de pe scena spre sală. Fata mea, m-a strâns de mână şi mi-a şoptit:

-E atât de frumos, mamă. Ei toţi, alături, acolo pe scenă. Uite cât sunt de fericiţi!

***

Aici, e ceva firesc copiii cu diferite deficienţe să meargă la şcoală ori alte activităţi alături de ceilalţi copii.  Unii ar zice că poate nu-i corect, căci copiii uneori sunt răi şi ar putea să râdă ori să-i jignească cumva. Poate că se mai întâmplă şi din astea, dar mai rar. Copiilor de mici li se explică de ce sunt ceilalţi diferiţi de ei, de ce au nevoie de mai multă atenţie şi cum e important să fie acceptaţi şi încadraţi în activităţi. Aceşti copii, fiind adulţi, vor face acelaş lucru . De aceea, aici, sunt prevăzute condiţii speciale (rampe, wc, măsuţe, etc) pentru ca cei cu necesităţi speciale să se poată încadra în societate şi diferitele ei activităţi.

 

In Moldova, cândva, majoritatea copiilor cu handicap ori erau abandonaţi la maternitate (de cele mai multe ori, chiar la sfatul medicilor), ori, ajunşi la o anumită vârstă, erau trimişi de părinţi la şcoli şi instituţii speciale. Oare la nimeni nu le trecea prin cap că aceşti copii au şi mai multă nevoie de dragostea şi sprijinul celor dragi decât un copil normal? Ascunderea lor de societate, abandonarea lor, făcea, ca atunci când apărea câte o persoană cu handicap în lume, să fie privit lung, uneori cu batjocură nu numai de copii dar şi de cei adulţi.

Sper că şi la Moldova s-a mai schimbat câte ceva spre bine in această privinţă.

Căci atitudinea societăţii şi a statului faţă de cei defavorizati arată nivelul  de dezvoltare a conştiinţei sociale şi capacitatea statului de a răspunde necesităţilor acestor cetăţeni ai săi.

Festivalul cartofilor dulci

Nu știu cum pe alte meleaguri, dar la noi în Algarve se fac festivaluri pentru toate bunătățile. Diferite localități sărbătoresc ceea ce e mai specific prin părțile lor. Avem festivalul Sardinei, al Fructelor de mare, a dulciurilor tradiționale, a cârnaților de casă, etc

Sfărșitul de săptămână trecut a venit rândul festivalului Cartofilor dulci de la Aljezur.

 

 

 

 

 

 

 

Mai întâi să vă zic despre loc. Așezat între dealuri și păduri pare un picior de rai, nu alta. Numai drumul până acolo te umple de bucurie, mulțumire și liniște sufleteasca. Cei care zi de zi nu văd altceva decât blocuri, lume grăbită și ocupată, ajungând în locuri ca acestea ne dăm seama că ne-am cam rupt de natură și de frumusețea ei. Și ne bucurăm nespus că mai sunt locuri curate și verzi în pofida ”straduinței” omului de a supune totul intereselor sale.

 

 

 

 

 

 

 

Acasă la Moldova,eu personal, nu am mâncat cartofi dulci. Nu zic că n-or fi crescând și la noi, dar la mine acasă nu se găteau. Aici am îndrăgit gustul și mirosul din prima dată când am avut ocazia să-i gust. Cel mai mult îmi plac copți, simplu fără alte mirodenii ori adaosuri.

Dar la festival, care este un fel de iarmaroc de produse tradiționale si artizanat, cartoful dulce era regele. Am intrat intr-o lume de muzică, forfotă și veselie.O mulțime de standuri care mai de care, colorate și pestrițate, cu bunătăți, care te faceai să uiți de orice dietă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Am mâncat cartofi dulci prăjiți, copți, in biscuiți, in dulcețuri, in torte, etc

 

 

 

 

 

Am aflat de o mulțime de beneficii pentru sănătate, așa că nu m-a mustrat conștiința pentru că am întrecut măsura cu mâncatul. Dacă face bine la sănătate se poate să mai mâncăm si o feliuță de prăjitură de cartofi și cocos, și încă una cu ciocolată, și un biscuite cu cartofi și migdale… și la un moment dat mi-am dat seama că nu pot să mai aud nici numele regelui festivalului că mi se face rău.

Sub acordurile muzicii, mirosul bunătăților și ambientul cald și colorat mi-am întâlnit și mulți prieteni și cunoscuți veniți din diferite orășele din Algarve. Cel mai amuzant a fost să mă întâlnesc cu persoane din orășelul meu, cu care chiar de trăim in acelaș loc ne întâlnim din Paște-n Craciun.

Cine are planuri să viziteze Algarvul la anul în noembrie nu pierdeți acest festival.