Un colţişor de rai

De cele mai multe ori, când plănuim o călătorie într-o altă țară, alegem locurile cele mai cunoscute, orașele cele mai mari, uitând uneori că istoria s-a făcut și în sătuce și orășele mici, unde pe lângă frumoasele monumente de arhitectură, s-a păstrat și acea frumusețe  a naturii, pe care cum nu s-ar strădui omul, nu o va întrece niciodată

În Spania, în regiunea Madridului am fost de mai multe ori, am acolo oameni dragi. Am vizitat de câteva ori Madridul, îmi place, e frumos, e spectacular, are atâtea locuri bune de vizitat, că de fiecare data descopăr câte ceva care încă nu am reușit să văd și las pentru data viitoare.

Aici și acum, aș vrea să amintesc alte două localități nu departe de Madrid, care v-aș sfătui să le vizitați neapărat dacă vă pomeniți cumva pe acele meleaguri.

Situate la poale de munte, unde mintea şi ochii fug în toate părţile,

neştiind unde să se aşeze şi ce să admire mai întâi, căci măiestria şi creativitatea omului se combină de minune cu peisajul feeric, ca din basme. Pentru un moment, te vezi în istoriile citite demult cu cavaleri, dame, intrigi şi lupte.

 

 

Manzanares El Real  un orăşel la poalele munţilor, pe malul râului Manzanares.

Străduţele înguste, casele vechi, dar îngrijite, castelul şi biserica a cărei turn a fost monopolizat de cucostârci, toate te atrag şi te fascinează.

Cucorii, de altfel au „ocupat” cam toate acoperişurile şi vârfurile de copaci din orăşel, privind la numeroasele cuiburi în care se duce o activitate constantă cu păsări venind şi plecând, aducând ceva în clanţ, ai impresia că de fapt ai două orăşele – Manzanares de jos, cel al umanilor şi Manzanares de sus, al păsărilor.

 

 

Castelul de Manzanares, construi încă în secolul XV.

*

San Lorenzo de El Escoreal, alt loc minunat de care o să vă îndrăgodtiţi cu siguranţă.

Aici este  Mănăstirea El Escoreal, unde se află una dintre cele mai frumoase biblioteci din lume, unde cândva familia regală iubea sâ-şi petreacă vacanţele şi unde sunt îngropaţi toţi membrii familiei regale deja de câteva sute de ani.

Biserica mănăstirii El Escoreal.

Masa şi scaunele din faţa Căsuţei Prinţului, El Escoreal.

Cu o istorie mai recentă, dar nu mai puţin interesantă, tot la El Escoreal puteţi vizita Vale de Los Caidos, un monument dedicat războiului civil, construit pe timpul lui Franco. Aici impresionează atât partea externă cu crucea de 150 metri înalţime cât şi biserica săpată in stânca muntelui.

*Cu părere de rău nu este permis să se filmeze ori să se facă fotografii în biserici şi mănăstire. Dar nici fotografia şi nici cuvintele nu pot reda frumuseţea de acolo. De aceea, făceţi-vă o însemnare pentru una din vacanţele viitoare, să treceţi şi pe acolo.