TATA

Un veac de om e o nimica toată…

Parcă mai ieri erai mic și-ți priveai părinții de jos în sus ca pe niște zei și astăzi ai copii care au crescut mai înalți decât tine. Sunt atâtea momente frumoase în copilărie. Unele cu timpul se șterg, dispar undeva in subconștient și nu ni le mai amintim niciodată, altele apar în memorie în diferite situații iar altele rămân mereu vii.

Astăzi s-au împlinit 11 ani de când tata a plecat dintre noi. M-am trezit cu gândul la el. Am atâtea amintiri… cele mai multe sunt din timpul când deja crescusem mare și, de cele mai multe ori, îmi aduc un zâmbet pe față, iar alteori chiar câte un hohot de râs, câci avea un simț al umorului deosebit. Au fost și situații când mă suparam pe el, dar acestea s-au uitat, le-a împrăștiat timpul și mi le-a lăsat doar pe cele vesele și plăcute.

Astăzi am încercat să-mi amintesc momente cu tata din copilărie, cât mai de demult. Nu aș risca să le pun într-o ordine cronologică și nici nu cred că e important. Împortante sunt emoțiile, simțurile, înseși amintirile.

Dintotdeauna am fost băiatul lui, încă de pe când eram în burtică la mama. Putea să mă îmbrace mama cu cele mai frumoase rochii că eu tot ”băiatul tatei” rămâneam.

Putea să se supere mama și să-l certe că el oricum îmi permitea să mă trântesc cu băiatul vecinului și, parcă ar fi fost ieri, îmi amintesc cuvintele spuse cu bucurie și mândrie: Ți-am zîs eu că-l bate! Aista-i băietu tatii!

Îmi amintesc panica din ochii lui când m-a adus acasă în brațe,cu nasul sângerând de la un săniuș nereușit, s-au când m-a luat de pe toloaca de lângă casă după ce am încercat să merg călare pe porc.

Mi-l amintesc citind (de la el am luat această pasiune), citea de fiecare dată când avea un moment liber.

El mi-a explicat magia ceasornicului și a acelor care se mișcau mereu.

El m-a învățat să joc dame. La început, cum e și firesc pierdeam de fiecare dată, uneori plângeam de ciudă. Nu mă lăsa să câștig din milă, în schimb prima oară când am câștigat de la el, mi-a zis: Acum, știi să joci bine! Eram ambii mândri și satisfăcuți.

M-a învățat să mă apăr, să nu mă las bătută, dar și diplomația, căci îmi zicea mai întâi să analizez adversarul, și dacă, cumva, consideram că n-o să-l pot bate, să încerc să evit conflictul.

Atâtea și atâtea amintiri, care îmi aduc căldură și mulțumire în suflet. Pentru mine, tata trăește și va fi mereu cu mine atâta timp cât trăesc și eu.

Am observat un lucru interesant, cu cât mai mult înaintez în vârstă, cu atât mai mult mă gândesc la părinți și dragostea și respectul față de ei devine și mai mare.