Iubire ca-n cărți

Din fragedă copilărie, chiar înainte să învăț să citesc, m-am îndrăgostit de cărți. Cam așa cum copii în ziua de astăzi fac isterie când vad mobile, tablete și computere, eu eram avidă după cărți. La început ceream să mi le citească alții, mai tărziu fugeam cu cartea in grădina, în pod ori noaptea cu lanterna sub plapumă, ca să nu ma deranjeze nimeni. Uneori mâncam și căte o bătaie ”educativa”, pentru că lăsam treburile pe la jumătate și mă retrageam în ascunziș cu vreo cărticică.

Dar ceea ce vreau eu să abordez in articol, nu este dragostea pentru lectură, asta așa, a fost ca o introducere.

Sora mea mai mare, Sveta, Dumnezeu s-o odihnească în pace, știindu-mi lăcomia pentru citit, s-a gândit într-o bună zi să-mi ordoneze pe criteriu de vârstă cărțile din biblioteca familiei (care nu era mica, datorită aceluiaș viciu pe care îl avea și tatăl meu, și mama și surorile), și m-a anunțat:

-Citești, începând de la rafturile de jos în sus. Ultimul rând îl citești numai după ce le-ai citit pe celelalte și numai când ajungi măcar într-a 8.

Eu, pe atunci aveam vreo 10 ani și, bineînțeles, am ținut cont de sfat, numai că invers. Pe ultima poliță erau diferite romane de tipul: ”Călărețul fără cap”, ”Roșu și negru”,”Dama cu camelii”, ”Ana Carenina”. Unele le-am lăsat frumos la locul lor după primul capitol citit, mi s-au părut neinteresante și grele de citit(Roșu și negru a fost una dintre ele), altele le-am citit ca pe o poveste și mi-au stârnit multe întrebări și curiozitate. Oricum, la acel moment nu prea am înțeles eu de ce, mă rog, s-a găsit sor-mea să-mi spună ce și când să citesc. Abia mai târziu, când am recitit multe din acele cărți am înțeles diferența, între o minte de copil, care încă caută povești și una mai coaptă, care descoperă valoarea literară a operei, farmecul cuvintelor, măestria exprimării și care nu crede chiar tot ce scrie acolo.

Când am ajuns la adolescență, tot ea mi-a dat alt sfat, care la acel timp mi-a părut straniu.

-Dacă vrei să înțelegi viața și dragostea, ferește-te de romanele de bulevard.

Atunci, tot nu prea am înteles eu cu ce ar putea o carte să mă încurce la înțelegerea lumii. Cu timpul, am înțeles, că aceste cărțulii de dragoste ieftine dau o idee prea ideală despre dragoste și relația între un bărbat și o femeie. Și caută fetele iubire ca-n cărți, dar ea nu există în viața de zi cu zi. Iubirea nu poate fi ideală, pentru că noi tot nu suntem ideali. Și caută fetele miri bogați, ca să le facă ”prințese” și să le împodobească cu giuvaiere. Of, da de unde atâția ”prinți” bogați pentru mulțimea ”Ilenelor Cosânzene” în așteptare?

Foarte multe fete, din zilele noastre, nici nu au nevoie să citească aceste cărțulii. Propriile mame le instruiesc din adolescență să caute: ”unul bogat ca să ai tot ce vrei tu și să moară neamurile de invidie”.

Alo, doamnele mame de fete,suntem în secolul 21, unde bunăstarea unei femei nu ține neapărat de bogăția mirelui, și fericirea, cu atât mai puțin. Nu ar fi mai corect față de propriile fiice să le învățați să devină cineva în viață, să fie în stare să se descurce singure. Iar când vor ajunge să decidă alături de cine să-și petreacă anii, o vor face de pe poziție de egalitate, din dragoste și nu din interes, cu cine-o părea mai bogat la moment.

Ei dar, aceasta e părerea mea, cine știe, poate au femeile dreptatea lor…