Colindătoarea

Întunericul se lăsa încet peste satul acoperit de zăpadă. Încă mai fulguia domol și încântător. Copila, cu nasul și obrajii roșii de la ger și mâinile amorțite de frig se îndrepta deja spre casă. Fumul ieșind de prin hogeacurile caselor îi aminteau de căldura sobei și-i grăbeau pasul.

Chiar dacă nu găsise companie pentru colindat, a mers singurică pe la rude și cunoscuți. Obiceiul e obicei și nu se abandonează tradițiile așa, pentru o chestie de nimic(mai ales că tradiția aceasta îți umple buzunarele cu bunătăți).

Luând-o așa mai pe scurtătură, se pomeni în dreptul casei unor rude, și cum încă nu-i colindase în acel an, hotărâintre și să-și facă datoria.

Deschise încet poarta, cu frica de câine, dar sărmanul animal, de atâta frig, nici nu ieși din cușcă. Se apropie de ferestrele mari și luminate, dar pricepu că în casă era prea mare gălăgia ca să poată fi auzită. Se dădu mai aproape de fereastră și ciuli urechile. Cei din casă strigau cu voci enervate și furioase. Nu putu desluși cuvintele, dar pricepu că nu vor auzi ei colinda pe care o pregătise și, tristă, o luă înapoi spre portiță. Fața, care până acum radia de bucurie și mulțumire, privea tristă la zăpada din jur. Ceva parcă o chema înapoi, poate sunt supărați pentru că nu i-a colindat nimeni? Se apropie iar de fereastră și strigă mai tare ca de obicei: ” Primiți colindătorii?”

Nu i-a răspuns nimeni, cei din casă se certau mai departe. Atunci a ciocănit în fereastră și când vocile ai încetat, a mai strigat o dată:” Primiți colindătorii?”

Perdeau s-a dat într-o parte, și cineva a privit prin geam.

Primim, primim. Numai vino în casă ca să te auzim mai bine”.

A intrat in casa, dar numai pana-n prag, ca prea era plină de zăpada. În timp ce cânta colinda frumos, cei doi, stăteau alături și ascultau.

Afară frigul, vântul și zăpada, în casă cald, trosnetul lemnelor în sobă și o você de copil care cânta nașterea lui Isus. Cu fiecare strofă cântată, fețele adulților deveneau tot mai calde și senine, și ei se apropiau tot mai mult unul de altul. Era ceva deosebit în scena aceasta, parcă o dată cu intrarea copilei ar fi intrat o boare nevăzută de pace și iubire.

Pe drum spre casă, copila avea fața senină și un zâmbet fericit pe față. Se simțea de parcă și-ar fi îndeplinit o datorie.