IBOVNICUL

Nu știu de unde a luat Venea că-i tare frumos și că toate femeile și fetele din sat numai pe el îl visează în fiecare noapte, dar cert este că omul se considera steaua satului. Și daca stătea și se gândea mai bine mai frumos ca el nici în raion nu văzuse pe nimeni. De înalt, era el înalt, dar cam deșirat. În rest nimic deosebit. Nici frumos și nici urât, însă mania aceasta a lui de ”făt frumos” îl făcea respingător și nepopular printre fete.

Mam-sa lucrase o vreme dereticatoare la biblioteca din sat și toate cărțile care se aruncau de la bibliotecă,le aducea acasa și le punea la toaletă pentru necesitățile igienice. Venea, în procesul de ușurare a trupului se ocupa și de mulțumirea cugetului. Așa răsfoind „biblioteca personală” a reușit să-și îmbogățească vocabularul cu câteva expresii și complimente, care, după părerea lui, deschideau calea către orice inimă de femeie.

Și când se băga în sufletul fetelor de măritat, lumea mai închidea ochii și lăsa pe seama fetelor desnodământul, dar începuse, de la o vreme, să tot dea târcoale la femei măritate, iar aici era un teren mai periculos.

De câteva luni, la magazinul din sat a început să lucreze Veruța. Femeie tânără , nu demult măritată cu agronomul din sat. Fire veselă și amabilă, zâmbea tuturor clienților și se străduia din răsputeri să-i deservească cât mai bine. Venea, însă, a înțeles că această bunăvoință și zâmbetele sunt doar pentru el și își făcea drum la dugheană cam de vreo 4-5 ori pe zi. De fiecare dată vărsând peste Veruța complimente: ” Azi ești proaspătă ca roua dimineții; esti ca un mac in lanul cu grâu; …” La început tânăra femeie nu prea le lua în seama, dar când a văzut că gluma se îngroașă și că au început ”gospodinele satului” să se chicotească de câte ori o vedeau, a hotărât să ceară ajutorul soțului.

-Ionele, tu că ești din sat tre să-l cunoști pe unul inalt, care merge cam deșirat și îl cheamă Venea.

-Dapoi cine nu-l cunoaște pe trandașirul satului, îi răspunse Ionel soției.

-Apoi, iaca nu știu ce să fac că de la o vreme vine la magazin de mai multe ori pe zi și mă tot înghizuie cu complimente.

-Nu-l lua în seamă că el umblă cu coplimentele pe la toate fetele și femeile și cum celelalte deam nu-l iau în serios, încearcă norocul la tine.

-Eu nu l-am luat o vreme, dar deja a trecut la cerințe mai îndrăznețe. Mă tot iscodește când putem să ne întânim în doi să-mi arăte, stai ca am uitat cum o zis…..mmmmm…”cum se înfierbăntă sângele în vine ca lava unui vulcan în erupție”.

Ionel râse cu așa o poftă că o molipsi și pe Veruța și au cinat tot într-o veselie, numai se opreau un pic, priveau unul la altul și iar o porneau.

A doua zi, după adunarea generală a colhozului, agronomul începu vorba cu alți bărbați din sat, așa parcă mai într-o glumă, despre îndrăzneala lui Venea. Unii dintre ei au povestit că și la soțiile lor își încercase norocul Venea. Și așa din vorbă în vorbă cineva a venit cu ideia că ar trebui dat un pic la brazdă ”mirele satului” ca să-și știe locul și să nu tindă la soțiile lor.

Seara Ionel către Veruța:

-Soțioară am un plan. Ia, data viitoare când Venea vine iar cu serenade, dă-i de înțeles că mori de nerăbdare să stai cu el ”sub clar de lună”și ce-a mai zis el acolo mai departe…

-Ești nebun Ionele? Asta îmi mai lipsea mie acum.

-Tu ascultă până la capăt…

În linii generale îi fu expus planul. Veruța printre hohote de râs, după un timp căzu de acord, numai că nu promitea că n-o apucă iar hlizitul în momentul discuției cu Venea.

* * *

Vreo două zile lumea în sat nu înțelegeau ce-i cu ”trandașirul”, umbla cam pleoștit și cu privirea mai mult la botul pantofilor. Cum radiobaba lucrează cu o viteză de invidiat, peste doua zile toată lumea știa pătărania.

Venea, gătit ca un mire, parfumat de se simțea ”Șipr”-ul* rază de 2 mahalale, cu 3 trandafiri cam trecuți, rupți din grădină, se duse pe înoptate la Veruța, care, după cum credea el, îl aștepta singură și doritoare de iubire ca-n filme. Numai a ajuns la ușă, aceasta se deschise și Veruța il trase repejor în tindă iar apoi în casa mare. Acolo în semiîntuneric Venea încercă s-o strângă în brațe pe femeie, dar aceasta se retrase repede și când reveni alături de el parcă era mai mare, mai spătoasă.

-Hai măi Venea că eu tot vreu să simt vulcanul dragosei prin sânge, se auzi vocea lui Ionel.

Iar din coltul camerei incă niște voci de bărbat:

-Și noi tot!

Săracul om, mai nu i s-a oprit inima de spaimă. S-a întors spre ușă și dus a fost.

– Iaca iar rămânem în neștire, au început să râdă bărbații.

***

*”Шипр”(Șipr) – apă de colonie pentru bărbați, populară in perioada sovietică.

** Sursă imagine – imagini google.