Liduța

De fiecare dată când tata venea beat acasă, Liduța era trimisă să doarmă la bunici. Numai că ea, înainte să meargă la casa bunicilor, se urca și se tupila în nucul din dosul casei, de unde se vedea ca în palmă, prin cele două ferestre mari, tot ce se petrecea în casă. Cu fiecare zi,frica și ura Liduței față de taica-su devenea tot mai mare. Ar fi vrut să fie mare și puternică ca să poată să intre în casă, s-o ia pe mama în brațe și să fugă departe, departe de tatăl beat și agresiv, de bunici, rude și intregul sat, care nu făceau nimic pentru a-i ajuta mama. Din ascunzișul ei reușea să audă țipetele de durere și disperare a mamei și înjurăturile tatălui. Ultima dată, după ce a fost bătută și cu picioarele, mama a rămas mult timp întinsă pe podea, fără să se miște. Văzând că tata a ieșit afară, s-a coborât din copac și s-a furișat încet în fața casei. Lumina în beci era aprinsă iar de acolo se auzeau sudalme și amenințări. Liduța știa ce urmează, avea doar câteva minute până când începea a doua parte a bătăii. Intră repede în tindă unde mama stătea întinsă pe covorul murdar de sânge. A încercat s-o trezească scuturând-o încet de umăr și șoptindu-i la ureche: ” Hai, mamă, ridică-te, hai să fugim. Hai,te rog, știi că acuș vine iar.”

Femeia, însă, nu se mișca. Copila știa doar un singur lucru, trebuia să facă ceva. Nu avea rost să ceară ajutor, căci toată mahalaua știa ce se întâmplă, dar nimeni nu se băga. Fetița a ieșit din casă disperată și s-a îndreptat spre beci, tata urca încet scările, ținându-se de unul din pereți. Ea stătea în întuneric și privea îngrozită. Știa că trebuie să fugă să dispară din ochii lui, dar picioarele nu vroiau să se miște. Ajuns la ultima scară, bărbatul întinse mâna și stinse lumina. Panica și frica pusese stăpânire totală pe bietul copil și în dorința de a se apăra împinse cu forță ușa de la beci. Urmă o avalanșă de sunete de după ușa inchisă timp de câteva secunde și după aceea tăcere. Liduța mai stătu un pic alături de beci ascultând, nu se auzea nimic, liniște totală, doar țiriecii își cântau melodia mai departe, indiferenți la dramele umane. Alergă repede în casă, mama stătea tot acolo nemișcată. Încercă s-o ridice, dar nu reuși nici macar s-o miște din loc. Hotărâ să meargă totuși la vecini după ajutor. Printre plânsete și suspine se deslușeau doar câteva cuvinte: mama a murit nu mișcă. Vecinii au priceput că e ceva mult mai grav ca de obicei și au mers să vadă ce s-a întâmplat.

Restul Liduța nu ținea minte. S-a trezit a doua zi la bunici după sobă, încercând să-și amintească cum a ajuns aici. Părea totul un vis. Află de la bunica, care plângea pe laiță, că mama e la spital, foarte bolnavă iar când întrebă unde-i tata, bunica începu să plângă și mai tare:

-Gata, s-o dus săracul, l-o nenorocit paharul, of,of,of…

***

În una din nopți Liduța începu să strige ceva și să plângă prin somn. Mama, o trezi, o cuprinse și începu s-o legene ca pe un bebeluș, așa cum o legăna când era mică de tot, șoptindu-i că totul e bine. Când reuși să se liniștească un pic fata încercă să-i povestească ce s-a întâmlat, acolo la beci, în acea noapte. Mama însă, a întrerupt-o cu cuvintele:

-Era prea beat și s-a împiedicat în întuneric. Restul e un vis, un vis rău puiul meu.

***

Sursă imagine: Imagini google.