Idei încoronate 2

Astăzi mi se făcuse cam lene să scriu, dar pe urmă, mi-am dat seama că de nu zic nimic astăzi îți mai crede că m-am lăsat bătută de o neputincioasă de răceală. Nu de alta s-or mai porni unii, care-s pe aici mai aproape, la priveghi și nu se cuvine să încălcați carantina. Var-mea de peste drum, suflet blând și săritoare la nevoie, deja a zis că lumânarea mi-o ține prin internet. Nici carantina n-o încalcă, nici pe mine în întuneric nu mă lasă.

Aceasta mi-a amintit o întâmplare asemănătoare de acum câțiva ani dintre mamele noastre.

Pe atunci, var-mea locuia în același bloc cu mine dar la etaje diferite. Mamele noastre veniseră pe ospețe și cum noi eram cam toată ziua la lucru, ele, toată ziua se plimbau. Mama mea ajunsese să cunoască mai bine orașul decât mine.

Aveau ambele cam vreo 70 de ani, să dea Domnul să ni le țină sănătoase încă mulți ani înainte. În una din zile, de diminecioră, mama o sună pe cumnat-sa să combine ruta. Mătuș-mea se jeluie că nu se simte chiar bine și cred că nu se mai duce nicăeri. Mama îmi cere o lumânare, eu i le arăt pe toate, ea o alege pe cea mai mare, rămăsese la mine de la niște ”credincioși” care o aduseseră tocmai de la Santuario de Fatima. Eu o întreb ce-i trebuie. Ea îmi zice să merg cu ea.

Ne coborâm la etajul vară-mii, batem la ușă, deschide var-mea, ne salutăm.

Mama:

-Unde-i frumoasa cea bolnavă?

Var-mea:

-În sală.

Trecem în sală, mătuș-mea fără nici un gând, mama scoate lumnăroiu de după spate:

-Eu, cumnată, iaca am grijă de tine. Ți-am adus lumnarea, nu cumva să mori pe întuneric și să nu găsești drumul pe lumea cealaltă.

Am râs toți cu poftă, mai ales mătușa.

**

Cu răceala o duc bine, adică ea încă nu s-a dus cu totul, dar eu încă nu m-am lăsat de tot. Tratativele continuă dar deja sunt pe sfârșite.

Și cum ziceam ieri, gospodinele, acum cu atâta stat în casă, s-au scăpat la curățenii și gătit, iar astea cu Facebook, postează fotografii cu bunătăți de dimineață până seara. Și doar v-am rugat, să aveți un chiculeț de ”sovisti”.

Ia uitați-vă ce ați făcut voi din mine.

Eu colaci și pâine coceam numai din Paște în Crăciun.

Nici nu-i spun mamii, s-a speria sărmana.

P.S. Colacii sunt pentru fic-mea,  ei îî place multă coajă.

Și nu pentru gropari cum m-au întrebat unii, un pic mai devreme. Deam se apuca și groapa să mi-o sape numai să se pricopsească cu un colăcel.

Ce înseamnă să ai noroc de neamuri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s