Acasă

Acasa este acolo unde-ti este inima”,Pliniu cel Batran.

Eu însă aş mai zice şi altfel. Deschideţi inima şi încearcă să îndrăgeşti locul, unde viaţa şi soarta te „trimite” să trăeşti şi atunci vei fi mereu acasă.

Întotdeauna mi-a plăcut să cunosc cât mai mult din locul unde trebuia să trăesc pentru ceva timp, să mă identific cu locul, cultura, oamenii. Şi mereu am reuşit să mă simt ca acasă.

În suflet am fost şi voi rămâne mereu moldoveancă, pentru că indiferent de frumuseţea şi diversitatea altor culturi, niciodată nu voi reuşi să simt şi să înţeleg mai bine alt grai, altă cultură, decât cele româneşti. Dar aceasta nu a fost niciodată un obstacol în a mă adapta la locurile noi, ba chiar m-a ajutat foarte mult. Acum, deja de mulţi ani, locuiesc într-o ţară minunată, pe care am îndrăgit-o din prima zi. M-am gândit eu oare, în copilărie, când învăţam la istorie, ori citeam în cărţi despre marile cuceriri portugheze, despre corsari şi comori, că voi ajunge să le cunosc patria?

Mă fascinează istoria bogată,limba melodioasă, muzica izvorâtă din sufletele lor – Fado, care are ceva cu doinele noastre, literatura bogată şi faptul că au un cuvânt care traduce „dorul” românesc – „saudade”. Acum, atâta timp cât sunt aici simt dorul de casa părintească și țara unde m-am născut, iar când mă aflu în Moldova mă apucă ”saudades” de casa mea, de țara care mi-a devenit a doua patrie.

Cel mai mult, totuși, îmi plac oamenii, calmi, deschişi, simpli şi veseli. Este un popor primitor și afectuos. Îmbrățișările și pupăturile sunt o parte indispensabilă din comunicarea zilnică. La început parcă îmi părea stranie moda lor de a se cuprinde și pupa cu toată lumea, chiar și cu cei care abia i-au cunoscut. Acum deja m-am obișnuit și consider o modalitate foarte frumoasă și afectivă de a saluta, de a face persoana să se simtă binevenită.

Cafeaua în cafenea, nu-i o simplă băutură, este o convieţuire. De multe ori persoane, care poate nici nu prea se cunosc intră în vorbă unii cu alţii, despre lucruri mai banale ori mai serioase. Este o adevărată plăcere să stai la o măsuță, să savurezi cafeaua, să asculți zumzetul diferitor voci, hohotele de râs și să te simți parte din această clocotire.

Cineva mi-a zis odată, că persoanele care au două patrii, nu se vor simți acasă în niciuna dintre ele, vor fi mereu cu sufletul împărțit. Dorul de cealaltă patrie nu le va permite să se simtă pe deplin fericiți. Dar cine a zis că acest dor trebuie să ne facă să suferim? Dorul poate fi trăit ca o amintire dulce, ca o fericire pentru că știi, că undeva departe mai este un loc la care poți să-i zici ”acasă”.

Idei încoronate 8

                                                           Brodatul

Atunci când simt că mi se duce pământul de sub picioare, eu brodez. Atunci când simt că în suflet e furtună iar gândurile fac vijelie între urechi eu brodez. Este modalitatea mea perfectă de a controla stresul și de a aduce curcubeul după ploaie.

Cele câteva broderii făcute de mine sunt pagini din istoria mea, pagini pe care doar eu le pot citi. Fiecare lucrare are istoria ei, ori mai bine zis, orice istorie sau perioada complicata din viața mea este prezentă printre firele unei broderii.

Pe măsură ce acul și firele colorate umple golul pânzei eu mă dezleg de la realitate, furtuna se liniștește iar sufletul își găsește pacea.

Ultima lucrare mi-a luat câțiva ani buni s-o aduc la sfârșit.

Are atâtea momente triste si pline de disperare cusute printre culorile ei, dar îmi aduce doar liniște când o privesc. Acesta a fost psihologul meu în ultimii ani. A mai rămas doar să-i fac o băiță, să-l pun în ramă și să-l afișez lângă ceilalți ”psihologi” .

Care este modalitatea voastră de a restabili echilibrul interior?

Idei încoronate 7

Bilanțul trândăviei

Hai, că a dat Domnul și ne-au permis să ieșim mai liber de prin bârloage.  (Nu că eu n-aș fi ieșit până acum din casă chiar deloc, dar acum deam o fac cu voie). Făcând bilanțul la o lună și ceva de lenevit, am ajuns la concluzia că nu e bine. Eu nu mă mai recunosc, asta-i tragedie, oameni buni. Am început într-o doară cu un capăt de perdică și am terminat cu bietul motan, bine că nu am papagali, precis treceau și ei prin lăutoare.

Din cauza gospodinelor de pe facebook cu operele lor culinare, hai și eu, azi un colăcel, mâine o plăcințică, peste vreo 2 zile o tortă. De când sunt eu nu am stat atâte ore pe zi la bucătărie. Plus la toate mai am și două vecine cu suflet mare, care nu se mulțumeau cu trimisul fotografiei dar mă chemau la degustare. Ca urmare, am umplut oglinda. Câteva kile în plus. Nici măcar nu pot să mă mir de unde s-au luat.

Dapoi vine vara, acum încearcă Marie și intră în rochițele de vară ori în costumul de baie. Voi știți cât de greu se aruncă aceste kile?

De la stres, câteva zile la rând am urcat la etajul 11 pe jos iar seara mancam numa salata ori supă. Acum m-am liniștit, mare problemă… plus kg ,minus kg.

În primul rând la vârsta mea, femeile încep să-și facă operații plastice ca să ascundă ridurile. La mine procesul e natural, mult mai ieftin și deosebit de plăcut. Cu cât mai multă slănină sub piele cu atât mai întinsă pielea.

În al doilea rând, anul acesta au zis că la plajă o să mergem doar cu mască. ”Lepota”, când mi-oi afișa o mască pe jumate de față și o pereche de ochelari pe cealaltă jumătate ap să vă văd eu cine va ghici cine-i gogoașa care se rostogolește pe plajă.

Acest  sezon balnear va fi neobișnuit și interesant. Mai ales la plajele nudiste, cu mască pe față și cu pardonul gol.