Felicitări profesorilor și învățătorilor

Toată copilăria am fost înconjurată de învățători și profesori. Jumătate din familia mea sunt ori au fost dascăli: mama, matuși, unchi, verișoare. De pe când eram încă foarte mică și mă lua mama uneori cu ea la școală, vroiam să fiu învățătoare. Stăteam în ultima bancă, unde mă instala mama cu o foaie și câteva creioane și o priveam cu o fascinație deosebită. Scria ceva pe tablă, gesticula, explica. Ea era eroina mea, eu vroiam să fiu ca dânsa.

A fost ceva firesc pentru mine să aleg profesia de învățător când a venit vremea alegerii. Am avut norocul să fac studiile la Ploiești. Cinci ani petrecuți la Liceul Pedagogic cu profesori minunați, cu multă carte și foarte, foarte multă practică, au făcut din mine învățătoare.

Doar un an am lucrat la școală, dar l-am lucrat cu atâta entuziasm și dragoste de copii și de profesie, că mi-l amintesc ca pe unul dintre cei mai mulțumitori ani din viața mea. Vedeam rezultatul muncii mele în fiecare zi. Aveam 19 ani, eram un copil mare printre copii mici. Poate asta m-a ajutat să fiu aproape de ei, in jocurile lor, în retrăirile și greutățile lor sau poate dragostea pe care am avut-o mereu pentru copii.

Cea mai vie, chiar și dupa 25 de ani, a rămas amintirea despre matineul de Crăciun. Stătusem câteva nopți la alcătuirea scenariului. Copiii se pregătiseră foarte bine. Unul din părinți promisese să aducă un brad frumos, iar noi confecționasem o mulțime de jucării pentru a-l împodobi. Cu doar o oră înainte de matineu, părintele cu bradul își cere scuze că nu va reuși să-l aducă. Doamne, ce panică în suflet, ce dezamăgire pe chipurile copiilor care așteptau să-și pună operele de artă pe crenguțele bradului. Și acum? Îmi arunc privirea cu disperare prin clasa și dau cu ochii de un ficus.

Copiii la început s-au uitat cam cu neîncredere la planta care am târât-o in fața clasei, unde trebuia să se petreaca toată festivitatea. Dar după ce le-am spus că nu bradul face sărbătoarea ci noi o facem și nu are mare împortanță daca jucăriile sunt agățate pe brad ori pe alt copăcel, vor fi tot atât de frumoase, s-au bulucit toți să-și afișeze jucăriile pe ramurile ficusului. Până la urmă a ieșit o sărbătoare veselă și frumoasă cu cântece, poezii și dansuri în jurul ficusului împodobit.

După acel an de învățătorie am mers la facultate iar după facultate am plecat prin lume.

Am schimbat mai multe profesii de-a lungul anilor, dar în suflet, oricum am rămas învățătoare. A fost visul meu din copilărie, realizat și lăsat deoparte în favoarea altor planuri și necesități.

Felicitări și mulțumiri mamei mele, care mi-a sădit semința în suflet!

Felicitări și mulțumiri tuturor profesorilor din viața mea!

Felicitări colegelor mele de Liceu, celor care și-au dedicat viața profesiei și celor care din anumite motive au ales alt drum, dar sunt sigură că păstrează în suflet profesia și amintirile despre momentele de ”Învățătorie”.