Idei încoronate 5

Pisoiul și carantina.

Înainte să înceapă toată învălmășeala aceasta cu virusul, pisoiul meu avea o viață de invidiat. Mâncărică la timp, toată casa la dispoziția lui, se tolănea toată ziua ba într-o cameră, ba în alta în dependență de ora zilei și fereastra în care bătea soarele iar seara, după ce venea fic-mea de la școala, mai avea dreptul și la câteva ture de zbânțuială prin casă. Pentru toate acestea, trebuia să rabde un pic de pupătură și mângâială dimineața și un pic seara.

De câteva săptămâni, sărmanul motan nu înțelege cu ce a greșit și cu ce a păcătuit. Numai, numai se tolănește la soare să lenevească, hop apare fic-mea cu: ” Dolfy frumosul, pufosul, dă să te pup oleacă. Vin la mine în brațe…” Când se satură fata și îl lasă în pace, apar eu cu :” Frumusețe pufoasă, dă să te pupăcesc un pic, vino să te mângâi un pic.” Și așa toată ziua. Noi cu fic-mea râdem uneori că trebuie să avem grijă să nu se arunce de la etajul 11 de atâta dragoste.

Și când biata creatură se împăcase deja cu noua avalanșă de dragoste, vine alta pe capul lui.

O femeie ”gospodină” când se apucă de spălat un capăt de perdică ap nu se oprește aici, spală tot și pe toți.

Dacă ar fi știut motanul ce il așteaptă, apoi dimineață, când a sărit la mine în pat după porția de mângâiere, la sigur îmi scotea ochii.

Acuș are două ore de când se tot linge și se tot spală, după ce l-am lăut. Se linge și se tot uită la mine de mă iau fiorii. Deseară imi închid camera când mă culc, altfel precis se răzbună. Până mâine poate i-o trece ciuda. Sper să se incheie carantina cât mai curând, nu cumva să-i vină iar rândul la lăut.