Dragostea și educația

Zilele acestea, fără să vreau am asistat la o scenă de ”mare dragoste” . Un cuplu ca oricare altul, de vreo 40 de ani, oameni obișnuiți, care stau la cafenea și discută. Ea savurîndu-și cafeaua, el berea, fiecare cu slăbiciunea lui îmtr-o după amiază călduroasă de vară. Dar  discuția lor s-a cam aprins și a luat-o razna, vocile s-au ridicat, tonul s-a schimbat și a începit un schimb de înjurături de la cele mai usoare la cele mai urîte și scandaloase(cu așa ocazie mi-am mai îmbogățit și eu vocabularul cu cîteva combinații de înjurături în portugheză, chiar dacă nu le folosesc).

Aceasta mi-a readus în memorie un alt caz de mulți ani îm urmă, în alt colț de lume, în țara mea natală.

O zi frumoasă de mai, un autocar vechi și jerpelit care mă ducea cu pas de melc și opriri la fiecare cotitură, pentru prima oara, la casa viitorilor socri. Pe geam se vedeau fugind floricelele de pe copaci și cîmpuri, în burtă roiau fluturașii emoțiilor de dragoste și de anticipare a întîlnirii. Discutam ceva cu viitorul soț cînd  atenția ne-a fost atrasă de o discuție mai aprinsa între un cuplu de vreo 30 de ani. Nu-mi mai amintesc acum despre ce era vorba, dar îmi amintesc ceea ce m-a șocat rău. Bărbatul și-a privit soția cu  ură și a strigat de l-a auzit tot autocarul:

– Tashi fa, ca deamu m-ai zai..t! Cînd ți-oi ateriza o labă te lichesc di fereastră!

Femeia, roșie la față, s-a uitat rușinată în jur și a bolborosit ceva sub nas.

Atunci la moment, cum nu văzusem așa ceva la părinții mei și pe deasupra , îndrăgostită peste urechi și cu ”ochelarii roz pe ochi”  toată sitiația m-a stresat rău. Nu puteam să înțeleg cum doua persoane, care s-au iubit, și au hotărît să formeze împreuna o familie, pot să ajungă la așa hal?  Cu toate că la acel moment, ca pentru orice îndrăgostit, dragostea mea pentru mine era pentru totdeauna și ”pînă ce moartea ne va despărți”, nu eram chiar picată din pom și știam că este dragoste și dragoste. Că uneori vine și trece, alteori se transformă în obișnuință ori  în ura, dar s-o transformi chiar îm bătaie de joc, îmi părea prea urît și prea dureros.

Acum, după aproape 20 de ani de experiemță și lecții învățate la școala vieții, după o mulțime de cazuri și istorii cunoscute, după căsnicia care s-a destrămat ca un castel din cărți de jucat, iar  dragostea care atunci părea veșnică, a trecut în ură și apoi în indiferență am înțeles un lucru. Nu are importanță cît durează dragostea, o zi ori o viață întreagă. Nu are importanță care este motivul  și circumstanțele unei despărțiri. Atîta timp cît există un anumit nivel de educație la pateneri, chiar și în momentele de cea mai aprigă ceartă, de cea mai mare ură se poate trece fără josnicia înjurăturilor și ofenselor murdare. Fiecare limbă are atîtea mii de cuvinte că poti sa-ți exprimi orice sentiment, chiar și cele mai negative, fără să recurgi la prostii și grosolănii.

APA,GANDURI SI NISIP

Imi place plaja pustie, fara zumzaitul si haosul multimii. Imi scot papucii si merg incet de-a lungul malului simtind nisipul sub talpi si apa mangaindu-mi picioarele. Merg si ascult tipatul pescarusilor si bataia  regulata a valurilor: splash,splash,splash….Aceasta cadenta ordonata imi ajuta sa-mi organizez gandurile zburdalnice si neastamparate, cand se invart prin minte si-mi rascolesc sufletul. Le prind si le asez frumos in “sertare” ca sa le pot gasi cand oi avea nevoe de ele.

Tot acolho ma duc cand am gandurile prea cuminti si ascunse si nicicum nu pot gasi ceea ce-mi trebue.

In acea duminica aveam o greutate-n suflet si o problema de rezolvat(care ca orice problema pare grandios de serioasa si dificil de hotarat pana ii gasesti rezolvarea). Spre seara,cand toata lumea obosita,prajita si vesela  se grabea spre casa dupa o zi de soare, apa si nisip m-am pomenit pe drumul care ducea spre plaja. Eu spre plaja, ei de la plaja  .

Am mers si am tot mers, oprindu-ma ici si colo pentru a admira o piatra ori o scoica aduse de val, pentru a privi pescarusii care cautau numai ei stiu ce prin nisipul ravasit de persoanele demult plecate pe la casele si hotelurile cui ii are.

M-am asezat la o masa pe terasa din preajma  sa ma odihnesc si sa-mi iau doza de cafea fara de care nu pot prea mult timp. La masa de alaturi statea o pereche : nici prea tineri dar nici prea batrani, nici prea frumosi nici prea urati, persoane obisnuite. Fara sa vreau mi-a ajuns la urechi discutia lor:

Ea:  -I-ai spus?

El: -N-am reusit, stii, mereu cand vreau sa incep vorba,se intampla ceva ori se schimba subiectul si nu mi s-a primit.

Ea: -Astea-s pretexte. Trebue sa-i spui si gata!

El: – Nu am curajul. Mi-i frica de reactia ei, de durerea pe care o s-o citesc in privire,de sperantele pe care i le voi distruge…

Ea: -Oricum o sa afle intr-o zi.

Ele: Poate-i spui tu, esti sora ei.

Ea: -Tu esti sot.  Asta e ceva care va priveste in primul rand pe voi,e mai corect sa fii tu.

El:- 10 ani de sperante, 10 ani de asteptari , 10 ani de tratamente si niciun rezultat, pana acum cel putin ne dadeau sperante si acum gata, ne-au spus-o verde-n ochi, nu sunt sanse. Doamne  cat de mult isi doreste ea un copil. Si cum sa ma uit eu in ochii ei, mereu veseli si plini de dragoste si sa-i zic ca nu-i posibil. Tu doar stii cat de mult o iubesc, i-am promis s-o fac fericita si acum….

Ea:- Eu stiu…..stiu…. Dar oricum trebuie. Tu o s-o ajuti sa treaca peste asta si cine stie poate stiind ca nu poate avea copiii va dori sa adoptati unul si….

In acel moment s-a apropiat de ei o doamna zambitoare, i-a sarutat pe ambii si a inceput sa le povesteasca ce baietel frumos si istet a vazut langa plaja. Nu am avut curajul s-o privesc prea lung,sa-i vad privirea in timp ce povestea dar ii auzeam foarte bine vocea placuta si plina de caldura si dragoste.

Am inteles “de ce”-ul fricii barbatului.

Am privit inca mult din urma lor in timp ce se indepartau de-a lungul apei.

Mi-am dat seama cat de neinsemnata este problema mea si le-am dorit din tot sufletul :

lui- sa gaseasca cuvintele potrivite,

ei- sa gaseasca fortele necesare,lor – sa-si pastreze dragostea pana la sfarsit.

DSC01983