Crize de isterie

“ Cea mai sigură cale de a-l face pe copilul tău nefericit, este sa-i permiţi orice. Mai întâi, el îţi va cere bastonul din mâna ta; pe urmă, ceasul tău; pe urmă, pasărea care zboară;pe urmă, steaua care străluceşte pe cer; el va cere tot ce va vedea; cum o să-l poţii satisface nefiind Dumnezeu?”

Jean Jacques Rousseau

Stau concentrată pe rândul cu jucării care mai decare mai colorate şi mai deocheate, a unui Centru Comercial. Fic-mea avea zi de naştere la doi gemeni,un baiat şi o fată, de la ea din clasă şi-mi dăduse indicaţii precise ce să cumpăr de cadou: o păpuşă cu câteva rochii de schimb, pentru fetiţă şi un camion ori un robot pentru băiat. Mă uit la rafturile supraîncărcate, îmi fug ochii în toate părţile şi nu mă pot hotărâ ce să iau.

La un moment dat simt un fulger pe lângă mine, mai nu m-a băgat în grămada de păpuşi. Mă uit speriată şi descopăr motivul furtunii: un îngeraş de băiat de vreo 4 ani, cu părul blond şi cârlionţat, cu ochii albaştri şi zâmbitori fix micuţul Lenin de pe insignele de octombrei . S-a postat fericit în faţa roboţilor şi a început să-i răscolească cu mare interes. Din celălalt capăt de rând se vede venind o doamnă, copia mărită a îngeraşului.

-Andrei, nici nu te gândi, astăzi nu cumpărăm nimic.

În două secunde,îngeraşul de lângă mine a suferit o transformare radicală de la reprezentantul lumii sfinte la cel a lumii total opuse.Numai corniţe nu i-au crescut, în rest faţa i s-a schimonosit într-o mimică oribilă, ochii au prins o sclipire răutăcioasă şi a început să strige:

-Nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu!!!Vreau jucărie!!!birra

-Bine,bine, uite, o luăm pe aceasta că aşa ceva încă nu ai,

zice mamă-sa arătându-i o maşinuţă mică.

-Nuuuuuuuuuuuuu!!!N-o vreau pe asta, vreau robotul acela de sus.

-Andrei, ăla e prea scump. Ori luăm maşinuţa ori nu luăm nimic.

„Îngeraşul” s-a pus pe urlat(nu pot numi altfel sunetele scoase de acest copil), de ţi se părea că-l bate cineva cu toată pădurea.

Maică-sa, s-a uitat ruşinată la cei câţiva „spectatori”, încearcă să-l ia în braţe şi să-i explice, dar fără mare rezultat. Copilul, bun psiholog, ştia el până unde şi cum poate să ajungă.

-Robotul!!! Vreau robotul!!!!! AAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!!!

Eu dacă aş zbiera aşa timp de un minut, sigur rămân fără glas pentru câteva zile, dar el o ţinea o gură de începuse să se ivească persoane şi de pe alte rânduri pentru a descoperi ce-i cu concertul.

Maică-sa ruşinată, a înhăţat robotul de sus, a luat copilul isteric în braţe şi s-a îndreptat spre casa de plată. Trebuia să vedeţi mutra copilului de pe umărul mamei: un surâs de la ureche la ureche, fara pic de lacrimi, cu o satisfacţie răutăcioasă în priviri. Şi unde a dispărut ,oare,îngeraşul de acum câteva minute?

Eu n-aş zice că copiii mei sunt în permanenţă pe postură de îngeri ascultători, mai au şi ei apucăturile lor de dresori, dar la aşa ceva n-am ajuns. Au încercat de câteva ori, când erau mici, să facă isterie de magazin, dar dacă nu le-a mers au lăsat-o baltă. Cu mine nu a mers niciodată faza cu „ce-o să zică lumea din jur, mai bine fac ce vrea numai să inchidă gura”.

Vrea copilul să ţipe şi să faca un pic de isterie, lasa-l să facă o data, de două ori şi dacă nu-i rezultat îi trece pofta. Dar să ajungi tu coşcogeamite adult, să fii manipulat în aşa hal de un copil de-o palmă şi jumate… Şi ce va fi când copilul va avea doi metri? Când în loc de robot va dori un Ferari, ori stelele din cer?…