Dragostea și educația

Zilele acestea, fără să vreau am asistat la o scenă de ”mare dragoste” . Un cuplu ca oricare altul, de vreo 40 de ani, oameni obișnuiți, care stau la cafenea și discută. Ea savurîndu-și cafeaua, el berea, fiecare cu slăbiciunea lui îmtr-o după amiază călduroasă de vară. Dar  discuția lor s-a cam aprins și a luat-o razna, vocile s-au ridicat, tonul s-a schimbat și a începit un schimb de înjurături de la cele mai usoare la cele mai urîte și scandaloase(cu așa ocazie mi-am mai îmbogățit și eu vocabularul cu cîteva combinații de înjurături în portugheză, chiar dacă nu le folosesc).

Aceasta mi-a readus în memorie un alt caz de mulți ani îm urmă, în alt colț de lume, în țara mea natală.

O zi frumoasă de mai, un autocar vechi și jerpelit care mă ducea cu pas de melc și opriri la fiecare cotitură, pentru prima oara, la casa viitorilor socri. Pe geam se vedeau fugind floricelele de pe copaci și cîmpuri, în burtă roiau fluturașii emoțiilor de dragoste și de anticipare a întîlnirii. Discutam ceva cu viitorul soț cînd  atenția ne-a fost atrasă de o discuție mai aprinsa între un cuplu de vreo 30 de ani. Nu-mi mai amintesc acum despre ce era vorba, dar îmi amintesc ceea ce m-a șocat rău. Bărbatul și-a privit soția cu  ură și a strigat de l-a auzit tot autocarul:

– Tashi fa, ca deamu m-ai zai..t! Cînd ți-oi ateriza o labă te lichesc di fereastră!

Femeia, roșie la față, s-a uitat rușinată în jur și a bolborosit ceva sub nas.

Atunci la moment, cum nu văzusem așa ceva la părinții mei și pe deasupra , îndrăgostită peste urechi și cu ”ochelarii roz pe ochi”  toată sitiația m-a stresat rău. Nu puteam să înțeleg cum doua persoane, care s-au iubit, și au hotărît să formeze împreuna o familie, pot să ajungă la așa hal?  Cu toate că la acel moment, ca pentru orice îndrăgostit, dragostea mea pentru mine era pentru totdeauna și ”pînă ce moartea ne va despărți”, nu eram chiar picată din pom și știam că este dragoste și dragoste. Că uneori vine și trece, alteori se transformă în obișnuință ori  în ura, dar s-o transformi chiar îm bătaie de joc, îmi părea prea urît și prea dureros.

Acum, după aproape 20 de ani de experiemță și lecții învățate la școala vieții, după o mulțime de cazuri și istorii cunoscute, după căsnicia care s-a destrămat ca un castel din cărți de jucat, iar  dragostea care atunci părea veșnică, a trecut în ură și apoi în indiferență am înțeles un lucru. Nu are importanță cît durează dragostea, o zi ori o viață întreagă. Nu are importanță care este motivul  și circumstanțele unei despărțiri. Atîta timp cît există un anumit nivel de educație la pateneri, chiar și în momentele de cea mai aprigă ceartă, de cea mai mare ură se poate trece fără josnicia înjurăturilor și ofenselor murdare. Fiecare limbă are atîtea mii de cuvinte că poti sa-ți exprimi orice sentiment, chiar și cele mai negative, fără să recurgi la prostii și grosolănii.

Gospodinele

Am așa zile, când simt nevoia să stau singur. Singur, dar în lume, nu ascunsă în casă. De obicei o fac la ora de masă, îmi iau o carte, mp3 cu muzică ori o înghețată și merg pe malul răului, frumos amenajat și gândit pentru odihna (scaune sub palmieri, bărcuțe pe mal, chioscuri cu refrigerante și înghețată, fântâni arteziene, floricele și iarba frumos îngrijite, spațiu pentru copii să se joace, pista pentru biciclete…). Toate menținute într-o curățenie ideală. Mă așez pe un scaun, privesc apa și bărcile, copiii care se joaca, turiștii, cerul senin și mă odihnesc moral și fizic.

Ultima data, la așa ieșire nu am reușit să mă relaxez, am stat jumate de oră și am fugit de-acolo, căci dacă mai stăteam 5 minute mi se termina rezerva de răbdare și diplomația și sigur făceam scandal.

Pe scaunul din apropiere s-au așezat două ”gospodine” (așa le numește o cunoștință de-a mea pe doamnele care au ca ocupație preferată, spălarea ”rufelor murdare” la toată mahalaua) și au început repertoriul. Să nu uit să menționez că gospodinele în cauză vorbeau limba mea maternă.

-Fa, ai auzât și-o pățât  cumătra lu verișoara lu cumnata lu ….?

Am aflat, fără să vreau, noutăți despre jumătate din concetăţenii din orășel, dar nu-i aici problema, fiecare cu ocupația lui, vorba ceea, omul gospodar iși caută de treburile lui, proștii caută de treburile altora.

Ceea ce m-a iritat cel mai mult era mâncatul semințelor și scuipatul cojilor pe jos. Eu n-am nimic cu gustul doamnelor pentru răsărită, după cum se zice pe meleagurile mele natale, în gustul omului nu poți face …(un anume lucru). Cumpără-ți, D-le, răsărita şi du-te acasă la televisor, fă-ți un fșâc ( așa numeam noi în copilărie, păhărelul făcut din hârtie) și ronțăie sănătos până ți s-o bășica limba. Dar să stai tu, cogemite madamă, într-un loc public, menținut pentru a bucura ochii și sufletele locuitorilor și oaspeților, cu pachetul de semințe scuipând jos cojile și împingându-le cu piciorul sub bancă. Asta-i culmea needucației și a lipsei de respect, față de cei ce vin să se odihneasca aici și față de munca celor ce mențin ordinea. Toate acestea, se petreceau sub privirea curioasă a trecătorilor și a copiilor cu care au venit madamele la plimbare. Dacă copilul de mic vede așa comportare la mămica lui, cum credeți că se va comporta când va crește mare?

Si după toate acestea mai au nasul să afirme că băştinaşii, şi în genere, toată europa sunt nişte needucaţi şi proşti.

Ei, da fiecare cu normele lui de educaţie, probabil doamnele se conduc după alte reguli şi criterii.

Aici pun câteva fotografii cu locul în cauză ” Zona Ribeirinha Portimao”. Cu părere de rău nu am reuşit să fotografiez gospodinele.

arad 1Passeio_Zona_Ribeirinha_de_PortimãoZONA_RIBEIRINHA_DE_PORTIM_O_-_ROT__EST_TUAS_-_FILIPE_DA_PALMA__36_portimaoCasaInglesa04