Acasă

Acasa este acolo unde-ti este inima”,Pliniu cel Batran.

Eu însă aş mai zice şi altfel. Deschideţi inima şi încearcă să îndrăgeşti locul, unde viaţa şi soarta te „trimite” să trăeşti şi atunci vei fi mereu acasă.

Întotdeauna mi-a plăcut să cunosc cât mai mult din locul unde trebuia să trăesc pentru ceva timp, să mă identific cu locul, cultura, oamenii. Şi mereu am reuşit să mă simt ca acasă.

În suflet am fost şi voi rămâne mereu moldoveancă, pentru că indiferent de frumuseţea şi diversitatea altor culturi, niciodată nu voi reuşi să simt şi să înţeleg mai bine alt grai, altă cultură, decât cele româneşti. Dar aceasta nu a fost niciodată un obstacol în a mă adapta la locurile noi, ba chiar m-a ajutat foarte mult. Acum, deja de mulţi ani, locuiesc într-o ţară minunată, pe care am îndrăgit-o din prima zi. M-am gândit eu oare, în copilărie, când învăţam la istorie, ori citeam în cărţi despre marile cuceriri portugheze, despre corsari şi comori, că voi ajunge să le cunosc patria?

Mă fascinează istoria bogată,limba melodioasă, muzica izvorâtă din sufletele lor – Fado, care are ceva cu doinele noastre, literatura bogată şi faptul că au un cuvânt care traduce „dorul” românesc – „saudade”. Acum, atâta timp cât sunt aici simt dorul de casa părintească și țara unde m-am născut, iar când mă aflu în Moldova mă apucă ”saudades” de casa mea, de țara care mi-a devenit a doua patrie.

Cel mai mult, totuși, îmi plac oamenii, calmi, deschişi, simpli şi veseli. Este un popor primitor și afectuos. Îmbrățișările și pupăturile sunt o parte indispensabilă din comunicarea zilnică. La început parcă îmi părea stranie moda lor de a se cuprinde și pupa cu toată lumea, chiar și cu cei care abia i-au cunoscut. Acum deja m-am obișnuit și consider o modalitate foarte frumoasă și afectivă de a saluta, de a face persoana să se simtă binevenită.

Cafeaua în cafenea, nu-i o simplă băutură, este o convieţuire. De multe ori persoane, care poate nici nu prea se cunosc intră în vorbă unii cu alţii, despre lucruri mai banale ori mai serioase. Este o adevărată plăcere să stai la o măsuță, să savurezi cafeaua, să asculți zumzetul diferitor voci, hohotele de râs și să te simți parte din această clocotire.

Cineva mi-a zis odată, că persoanele care au două patrii, nu se vor simți acasă în niciuna dintre ele, vor fi mereu cu sufletul împărțit. Dorul de cealaltă patrie nu le va permite să se simtă pe deplin fericiți. Dar cine a zis că acest dor trebuie să ne facă să suferim? Dorul poate fi trăit ca o amintire dulce, ca o fericire pentru că știi, că undeva departe mai este un loc la care poți să-i zici ”acasă”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s